Exclusiv Care ar fi, de fapt, ”țintele” suporterilor Rapidului
articol scris de Digi Sport22.04.2023, 14:40
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Suporterii Rapidului au avut o reacție categorică după meciul cu Universitatea Craiova, pierdut 1-3, și i-au cerut demisia lui Adrian Mutu (44 de ani).
Florin Prunea crede, însă, că Adrian Mutu este doar o ”victimă colaterală” și suporterii ar avea un ”meci” cu persoanele din conducere.
Florin Prunea: ”Îmi lasă impresia că nu la Mutu e bătaia”
Fostul președinte de la Dinamo este de părere că reacțiile suporterilor sunt cu ”bătaie” către Daniel Niculae și Dan Șucu.
”Interesantă mișcarea suporterilor Rapidului, l-am văzut pe 'Bocciu' (n.r. Liviu Ungurean, liderul galeriei). A zis 'Nu mai mergem peste jucători, îi lăsăm să se concentreze'. Cred că și-au dat seama că nu face bine această presiune suplimentară, din interior.
Îmi lasă impresia că nu la Adi Mutu e bătaia. Cred că e undeva mai sus. Și la Daniel Niculae, și mai sus (n.r. – Dan Șucu). Așa îmi lasă impresia ultimele mișcări”, a spus Florin Prunea, la Digi Sport Special.
Dan Șucu și Victor Angelescu l-au reconfirmat în funcție pe Adrian Mutu
Acționarii Rapidului au reacționat după evenimentul de la Craiova și au anunțat că nu se pune problema demiterii lui Adrian Mutu, alături de care deja se face planul pentru sezonul viitor.
Până la eventuale întăriri, Rapid caută prima victorie din acest play-off în derby-ul cu FCSB, care se joacă duminică, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: adrian mutu , daniel niculae , florin prunea , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții