Video Când revine Florinel Coman? Toni Petrea a făcut anunțul: ”Va face parte din lot”
articol scris de Digi Sport10.12.2021, 13:26
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Florinel Coman (23 de ani) este refăcut complet după accidentarea suferită în startul sezonului, în meciul FCSB - Sepsi 1-1.
Jucătorul FCSB-ului s-a antrenat normal alături de colegii săi înaintea duelului cu Gaz Metan din etapa a 19-a a Ligii 1, însă nu a fost reținut în lot pentru confruntarea cu gruparea medieșeană. Cu toate acestea, Toni Petrea, antrenorul roș-albaștrilor a anunțat că nu va mai dura mult până Florinel Coman va reveni pe teren.
- Partida Gaz Metan - FCSB va putea fi urmărită sâmbătă, de la ora 20:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport.
Florinel Coman, apt de joc în derby-ul FCSB - Rapid
Tehnicianul vicecampioanei susține că a luat în calcul posibilitatea ca aversele și frigul din ultimele zile de la Mediaș să fi deteriorat starea gazonului și, în aceste condiții, nu vrea să-l arunce în luptă pe Coman, pentru a nu risca o recidivă.
În schimb, Petrea a dezvăluit că, cel mai probabil, Florinel Coman va face parte din lotul FCSB-ului la derby-ul cu Rapid, din runda cu numărul 20, cel mai important meci al sfârșitului de an pentru roș-albaștri.
”Starea terenului a fost un argument în luarea deciziei de a nu-l convoca pentru meciul de mâine, dar pentru partida următoare probabil că va face parte din lot”, a spus Toni Petrea, la conferința de presă premergătoare jocului cu Gaz Metan Mediaș.
- 4,5 milioane de euro este cota de piață a lui Coman, potrivit Transfermarkt.
- 7 meciuri și 1 gol sunt cifrele lui Coman în acest sezon.
VIDEO Toni Petrea a anunțat că Florinel Coman va reveni în lotul FCSB-ului la derby-ul cu Rapid
Florinel Coman, trei perioade mari de absență în ultimul an și două luni
Pentru Florinel Coman se apropie finalul celui de-al treilea proces de recuperare îndelungat din ultimul an și jumătate.
Perioada complicată pentru mijlocașul de la FCSB a început în septembrie 2020, când, aflat într-o formă sportivă foarte bună, s-a accidentat cu Backa Topola și a stat departe de gazon până la acel meci cu UTA din decembrie.
Florinel Coman s-a accidentat din nou în luna martie, la echipa națională, probleme medicale din cauza cărora n-a mai putut juca până în startul acestui sezon, când, după doar șapte meciuri, s-a ”rupt” din nou și, de această dată, a decis să se opereze.
Galerie Foto
Coman l-a impresionat pe Gigi Becali prin atitudinea arătată la antrenamente și dorința de a reveni mai puternic pe gazon.
”Nu mă așteptam la așa ceva din partea lui. De ce spun asta. Nu l-am văzut niciodată cu atâta poftă de fotbal. Vrea să revină cât mai repede pe gazon și să fie mult mai bun decât înainte. Și va fi!
Florinel Coman va fi extraordinar. Va fi bombă! Niciodată nu s-a antrenat așa. Mai are puțin până își va reveni”, a spus Becali, pentru digisport.ro.
Etichete: toni petrea , florinel coman , antrenor fcsb , fcsb - rapid , revenire florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții