Budescu, ”înghețat” după ce Petrolul a fost surclasată de Botoșani: ”Am început meciul de la 0-2”
articol scris de Digi Sport06.02.2023, 19:22
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FC Botoșani s-a impus categoric în fața celor de la Petrolul, scor 5-0, în etapa cu numărul 24 din Liga 1.
Budescu, după FC Botoșani - Petrolul 5-0: ”N-a mers nimic”
În minutul 4 tabela arăta deja 2-0 în favoarea gazdelor, iar ”Lupii Galbeni” nu au mai reușit să revină, înregistrând trei înfrângeri din tot atâtea meciuri în 2023. De partea cealaltă, FC Botoșani e pe val. Cu nouă puncte adunate în acest an, trupa lui Flavius Stoican e la 3 puncte de locul șase, ultimul care asigură participarea în play-off.
La flash-interviu, Constantin Budescu, după un meci în care ploieștenii au părut înghețați, atât la propriu, cât și la figurat, s-a declarat resemnat cu acest scor și a tras un semnal de alarmă în legătură cu situația în care se află Petrolul.
”N-a mers nimic, am început meciul de la 0-2, am încercat să jucăm, dar la fiecare contraatac am primit gol. Sperăm ca pe viitor să jucăm altfel și să ne atingem obiectivul, să ne salvăm de la retrogradare. Suntem într-o situație delicată, nu reușim să obținem puncte”, a declarat Budescu.
VIDEO Rezumat FC Botoșani - Petrolul 5-0
Etichete: constantin budescu , botosani petrolul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții