Budescu, dorit în Liga 2! ”Magicianul” câștigă 20.000 de euro lunar la FCSB: ”Clubul ar putea să-i plătească salariul”
articol scris de Digi Sport10.12.2021, 09:12
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Constantin Budescu (32 de ani) nu a dat randamentul scontat de la revenirea la FCSB și nu doar o dată s-a vorbit despre o posibilă despărțire a ”Magicianului” de gruparea roș-albastră.
Un ”artist” pe teren, așa cum a fost prezentat de FCSB la semnarea contractului, Constantin Budescu nu duce lipsă de oferte, în ciuda perioadei nefaste pe care o traversează. Dani Coman, președintele lui Hermannstadt, a dezvăluit că formația sibiană și-ar permite salariul mijlocașului de 32 de ani, însă are îndoieli că acesta ar accepta să joace în Liga 2.
- 20.000 de euro este salariul lunar al lui Constantin Budescu la FCSB.
- 9 meciuri, 1 gol și 1 assist sunt cifrele lui Budescu în acest sezon.
Constantin Budescu, așteptat la Hermannstadt, în Liga 2. Dani Coman, președintele sibienilor: ”Clubul ar putea să-i plătească salariul”
”Hermannstadt ar putea să și-l permită pe Budescu și în Liga 2. La cum îi cunosc eu pe patronii de aici, ar putea să îi plătească salariul lui Budescu și acum. Problema este dacă ar veni jucătorul la noi. Eu cred că nu. Budescu nu va duce lipsă de oferte până se va lăsa de fotbal, asta e clar!”, a spus Dani Coman, pentru realitateasportiva.net.
Relația dintre Constantin Budescu și Dani Coman ar putea fi cheia mutării neașteptate a jucătorului de la FCSB la Hermannstadt. Cei doi au colaborat la Astra și s-au înțeles de minune. Dacă transferul s-ar realiza, Budescu ar deveni cel mai valoros fotbalist al sibienilor și al Ligii 2, depășindu-l pe Raul Opruț.
- 1,3 milioane de euro este cota de piață a lui Constantin Budescu, potrivit Transfermarkt.
Hermannstadt este una dintre cele mai puternice echipe din Liga 2 și are ca obiectiv revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc. A încheiat anul pe poziția a doua, cu 35 de puncte, la șapte lungimi de liderul Petrolul și va evolua în play-off-ul de promovare. Primele două echipe urcă direct în Liga 1, iar următoarele două vor juca un baraj cu ocupantele locurilor 13, respectiv 14, din primul eșalon.
Renunță Gigi Becali la Constantin Budescu?
După ce în dese rânduri l-a criticat și l-a ironizat pe mijlocaș, finanțatorul de la FCSB a anunțat că nu se gândește să îl dea afară pe Budescu de la FCSB și își dorește să îi respecte contractul fotbalistului.
În plus, Becali a mai spus că, dacă Budescu nu ar fi demonstrat nimic pe teren, ar fi plecat de la FCSB, la fel ca mulți fotbaliști trecuți pe la gruparea roș-albastră, însă nu este cazul la jucătorul de 32 de ani, lucru ce îi poate da speranțe fotbalistului că poate reveni în primul unsprezece.
”Nu ştiu despre Keşeru şi Budescu. Sunt fotbalişti la FCSB. Nu pleacă de la FCSB. Băiatul are contract, restul sunt invenţii. Nu am eu treabă, eu fac contract cu omul şi îl respect. Dacă este unul prea slab, cum au fost, am scăpat de ei”, a declarat Gigi Becali pentru as.ro.
Etichete: dani coman , constantin budescu , transfer budescu , constantin budescu hermannstadt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții