Borcea, decis să revină la Dinamo. Planurile fostului preşedinte al clubului
25.03.2018, 09:23SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Familia Borcea e decisă să forţeze preluarea lui Dinamo de la Ionuţ Negoiţă. Fiul lui Cristi Borcea, Patrick, e gata să facă totul pentru a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al clubului din Ştefan cel Mare.
Cu acordul tatălui său, Patrick Borcea (20 de ani) vrea să vândă apartamentul de lux de la Miami, evaluat la 2,2 milioane de dolari, şi, cu anumite promisiuni din partea unor oameni de afaceri gata să investească, să încerce să preia clubul, potrivit Gazetei Sporturilor.
Ionuţ Negoiţă a anunţat că va vinde Dinamo pentru cinci milioane de euro, iar un grup de investitori din Marea Britanie, cu origine arabe, vrea să devină noul proprietar al clubului.
Şi suporterii au anunţat că vor să preia al doilea cel mai titrat club din România, unde ar vrea să implementeze modelul socios, de mare succes la cluburi din Occident.
Dinamo a ratat toate obiectele în acest sezon, în care a ajuns surprinzător în play-out.
"Câinii" au în palmares 18 titluri, 13 Cupe, o Cupă a Ligii şi două Supercupe ale României.
Etichete: dinamo , borcea , borcea dinamo , borcea revine la dinamo , negoita vinde dinamo , patroni noi dinamo , actionari noi dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții