Bogdan Vintilă l-a iertat pe golgheterul echipei după bătaia de la antrenament: "I-am dat restart!"
articol scris de Digi Sport30.04.2023, 20:25
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Antrenorul lui FC Argeş, Bogdan Vintilă (51 de ani), l-a iertat pe atacantul Arnold Garita (27 de ani) de suspendare, iar acesta a marcat unul din golurile victoriei cu CS Mioveni, scor 2-0.
Garita a fost exclus din lot pe o perioadă nedeterminată în urmă cu două săptămâni pentru gestul reprobabil de a se bate cu unul dintre coechipieri la un antrenament. Deoarece a fost singurul suspendat, se pare că Garita ar fi fost vinovat de incident.
Vintilă l-a iertat pe golgheterul Garita, iar acesta i-a mulţumit personal antrenorului
„Mă interesează să am liniște la echipă și să putem să lucrăm cum trebuie. Pe mine mă interesează ce face echipa mea pentru că în acest moment depindem doar de noi. Garita a revenit, mă bucur pentru el", a spus Vintilă.
Acesta spune că jucătorul a vorbit cu el şi i-a mulţumit.
"Pot să spun că mi-a mulțumit pentru că i-am dat și lui un restart. Mă bucur că a venit cu gol, mă bucur că am recâștigat un jucător important pentru echipă", a spus Vintilă.
Acesta a implementat reguli stricte la echipă de când a venit şi a impus jucătorilor inclusiv un regulament extrem de strict cu 28 de reguli, prin care li se interzic foarte multe lucruri, în ideea de a păstra disciplina.
Răzvan Tunaru, managerul sportiv al lui FC Argeș, a anunțat atunci că decizia a fost luată pentru că gesturile lui Arnold Garita au fost intolerabile.
”Domnul Garita a fost exclus din lot şi se va pregăti separat. 99% situaţia lui este clară şi lucrurile sunt încheiate în privinţa lui. Aici este o problemă de caracter.
Nu contează că este golgheterul echipei, putea să aibă şi 20 de goluri marcate că tot aceeași decizie o luam. Nu putem tolera asemenea gesturi”, a spus Răzvan Tunaru.
Etichete: bogdan vintila , arnold garita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții