Exclusiv Billel Omrani nu mai continuă la CFR Cluj. Atacantul francez are mai multe oferte
articol scris de Digi Sport16.02.2022, 18:44
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Atacantul francez Billel Omrani (28 de ani) nu va mai continua la CFR Cluj din vară, în condițiile în care este în ultimele luni de contract și este dorit de mai multe echipe.
Cristi Balaj: "Omrani vrea să plece în străinătate"
În direct la Digi Sport, Cristi Balaj, președintele clubului CFR Cluj, a anunțat că Omrani a primit oferte importante din străinătate.
FCSB i-a făcut o ofertă lui Billel Omrani, dar salariul pe care l-ar primi în străinătate este mult mai mare.
"Omrani este un jucător foarte bun. Din discuțiile pe care le-am avut, dorința lui este să plece afară. Fotbalul românesc nu poate să-i satisfacă pretențiile financiare. Deja are oferte mult mai bune decât ceea ce i s-a oferit până acum.
În acest moment, i-a promis lui Dan Petrescu, cu care are o relație specială, că va da totul pentru a juca la un nivel cât mai înalt, pentru a-și asigura și un contract mai bun.
Nu pot să bag mâna în foc că nu va ajunge la FCSB, pot să bag mâna în foc doar pentru mine. În fotbal se poate întâmpla orice, este dreptul lor să discute", a spus Cristi Balaj, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, este convins că Billel Omrani nu va juca la altă echipă din Liga 1.
Billel Omrani joacă în Liga 1 din 2016, a câștigat patru campionate și două Supercupe cu CFR Cluj.
- În acest sezon, Omrani a reușit 7 goluri și 5 pase decisive pentru CFR Cluj, în 32 de meciuri.
- 1,6 milioane de euro este cota de piață a lui Billel Omrani, potrivit Transfermarkt.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , contract , transfer , cristi balaj , omrani , billel omrani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții