Bilanț nefavorabil pentru Gică Hagi în confruntările cu FCSB, din postura de antrenor
articol scris de Digi Sport16.04.2023, 15:32
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Liderul Farul se deplasează în această rundă pe terenul FCSB-ului, ocupanta locului 3 în play-off-ul Ligii 1. Duelul va avea loc luni, de la ora 20:30, și va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 1, pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Bilanț nefavorabil pentru Gică Hagi în confruntările cu FCSB, din postura de antrenor
De-a lungul carierei sale de tehnician, Gică Hagi a avut multe probleme în meciurile cu FCSB. Din totalul de 27 de meciuri disputate împotriva roș-albaștrilor, "Regele" a bifat 17 eșecuri, 7 victorii și 3 remize.
Primul meci al lui Hagi împotriva FCSB-ului, din postura de antrenor, a avut loc pe 26 martie 2006, atunci când fostul mare internațional o pregătea pe Poli Timișoara. 1-2 pentru bucureșteni a fost în acea partidă.
Potrivit statisticilor, Gică Hagi a câștigat 54% din totalul punctelor puse în joc în cariera sa de antrenor în Liga 1, fiind pe locul 4 în topul actualilor tehnicieni cu peste 30 de meciuri în prima divizie. Primul loc este ocupat de Dan Petrescu (63.6%), Toni Petrea (61.2%) și Nicolae Dică (60.2%).
Gică Hagi: ”Vine o provocare mare pentru noi”
Înaintea meciului cu FCSB, Gică Hagi a transmis ce așteaptă din partea elevilor săi. Acesta are lotul complet pentru înfruntarea de luni seară.
”O provocare mare pentru noi. Suntem cu toții fericiți la Constanța, dar vine o provocare mare pentru noi. Trebuie să ne impunem principiile contra unei echipe talentate. Are un lot extraordinar (n.r. FCSB).
E posibil orice cu ei. Ne dorim să facem iar un meci bun cu ei din toate punctele de vedere. Să facem ambele faze, trebuie să ne apărăm bine, pentru că adversarul are calitate.
Arătăm bine. Obiectivul numărul unu cu care mergem la București este cel de a marca goluri. Altfel, nu putem aspira la nimic.
Suntem într-un moment bun și mergem la București pentru a încerca să venim cu cele trei puncte. Suntem cu lotul complet. Prima oară ne pregătim să atacăm, dar trebuie să știm să facem ambele faze.
Așa cum a zis Petrescu, dacă suntem favoriți, înseamnă că am făcut ceva fantastic. Dacă CFR spune asta prin Dan Petrescu, e ceva extraordinar. Florinel e un jucător extraordinar, dar nu putem vorbi doar de un jucător. Titlurile se câștigă colectiv”, a spus Gică Hagi, la conferința de presă.
Clasamentul play-off-ului
Etichete: liga 1 , gica hagi , farul , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții