Video ”Bijuteria” de gol reușită de Florinel Coman în cantonamentul FCSB-ului
articol scris de Digi Sport13.01.2024, 14:34
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Florinel Coman (25 de ani), fotbalistul FCSB-ului, a reușit o adevărată capodoperă în cantonamentul echipei din Antalya.
Golul reușit de Florinel Coman la antrenamentul FCSB-ului
Galerie Foto
La un ”joc-școală” al FCSB-ului în cantonamentul din Antalya, Florinel Coman și-a lăsat colegii cu gura căscată cu reușita sa.
Extrema celor de la FCSB a primit mingea în partea stângă a trerenului, după care și-a așezat-o spre interior.
Florinel Coman a șutat puternic cu piciorul drept, iar mingea s-a dus sub bară, fără vreo șansă pentru portar.
Golul lui Florinel Coman poate fi urmărit în imaginile de mai jos.
Ce a răspuns Florinel Coman când a fost întrebat despre obiectivele din 2024
Florinel Coman, jucătorul celor de la FCSB, a fost întrebat despre despre obiectivele personale pe care le are în 2024.
Fotbalistul nu a spus concret care sunt obiectivele sale pentru anul 2024, dar a precizat că cel mai mult își dorește să fie sănătos.
”Am obiective, este normal. Orice jucător cred că și-a pus obiective personale. Acum am înțeles ce înseamnă să-ți dorești cu adevărat să fii sănătos.
Până acum, altfel o priveam, dar acum mi-am dat seama că îmi doresc doar sănătate și restul va veni de la sine dacă dai sută la sută în munca aceasta”, a spus Florinel Coman, pentru Digi Sport.
- 23 de meciuri a jucat Florinel Coman în acest sezon la FCSB.
- 10 goluri și nouă pase decisive a reușit Florinel Coman în meciurile jucate
- 5.000.000 de euro este cota de piață a lui Florinel Coman, potrivit Transfermarkt.
Florinel Coman: ”Cum vrea Dumnezeu”
În ultima perioadă, numele șeptarului de la FCSB a fost legat de mai multe zvonuri potrivit cărora ar fi pe radarul unor formații precum Rangers sau Venezia. Coman a fost sfătuit de mai mulți foști colegi să plece cât mai curând de la vicecampioana României și acest lucru se poate întâmpla dacă va exista o echipă dispusă să-i achite clauza de reziliere în valoare de 5 milioane de euro.
Aflat în cantonamentul echipei din Antalya, internaționalul român a oferit un interviu în exclusivitate pentru jurnalistul Digi Sport Marian Codirlă. Întrebat dacă se gândește la un transfer de la FCSB și dacă ar prefera un club din Europa sau unul din Golf, unde ar fi plătit mult mai bine, Florinel Coman a răspuns.
”Vom vedea, cum vrea Dumnezeu. Primordial e să merg în Europa, normal”, a spus Florinel Coman, pentru Digi Sport.
- Un gol în 11 meciuri are Coman la naționala României.
FOTO Florinel Coman este căsătorit cu Ioana Timofeciuc, iar cei doi au împreună o fetiță
Galerie Foto
Etichete: antalya , florinel coman , cantonament fcsb , gol florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții