Exclusiv Bergodi a dezvăluit, după opt luni, de ce a plecat de la Craiova: ”Nu vreau să jignesc pe nimeni”
articol scris de Digi Sport17.06.2021, 22:27
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
La opt luni după despărțirea de Universitatea Craiova, Cristiano Bergodi (56 de ani) a dezvăluit de ce a renunțat la postul de antrenor, chiar dacă gruparea olteană avea rezultate bune și spera, atunci, la câștigarea titlului.
Pe lângă problemele de familie invocate la vremea respectivă, Bergodi recunoaște că neînțelegerile cu patronul Mihai Rotaru l-au determinat să renunțe la contractul cu gruparea olteană.
Cristiano Bergodi: ”Nu eram pe aceeași lungime de undă cu patronul”
„Nu eram pe aceeași lungime de undă cu patronul, nu vreau să jignesc pe nimeni. Ne-am despărțit și sunt mulțumit de ceea ce am făcut la Craiova, el conduce un club foarte important, l-a ridicat la un anumit nivel. Eu probabil aveam alte idei și am plecat. Craiova e una dintre cele mai bune echipe și condițiile sunt extraordinare acolo”, a spus Bergodi, la Digi Sport Special.
Bergodi urmărește campionatul României și se gândește la o revenire. În Liga 1, italianul le-a pregătit pe FC Național, CFR Cluj, Rapid, Poli Iași, FCSB, ASA Târgu Mureș, FC Voluntari și Universitatea Craiova.
„În acest an a meritat, zic eu, CFR campionatul. Și Craiova a câștigat Cupa României și asta a salvat, probabil, sezonul. Mi-ar plăcea să pot să mă întorc să antrenez, sunt recunoscător fotbalului românesc și mi-ar plăcea să pot să antrenez în România. Când ai pasiune pentru această meserie, te duci oriunde. Sunt probleme în România, dar eu am antrenat 7-8 echipe”, a mai punctat antrenorul.
- 18 meciuri a rezistat Bergodi la Craiova (14 victorii și patru înfrângeri).
Etichete: universitatea craiova , cristiano bergodi , mihai rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții