Video Benzar, două faze de uitat pe Arena Națională. Fundaşul FCSB a stârnit ironii din tribună
11.02.2018, 09:35SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
(VIDEO FCSB-CFR CLUJ 1-1) Romario Benzar este fundașul dreapta al naționalei și titularul de drept de la FCSB. În meciul cu CFR Cluj a fost eroul unor faze care au stârnit zâmbete în tribună, dar și în fața televizorului. În finalul partidei a încercat să-l deposedeze de mai multe ori pe Emmanuel Culio. Argentinianul l-a fentat elegant de două ori și a plecat cu mingea în timp ce Benzar a rămas căzut pe gazon.
(VIDEO CU FAZA IN CARE CULIO IL DRIBLEAZĂ PE BENZAR)
Benzar a încercat un șut și în mintul 65. Se afla pe partea dreaptă a terenului, în careul advers, dar a lovit rău balonul. În loc să se ducă spre poartă, mingea a traversat terenul și a ieșit în aut, la mare distanță de buturile apărate de Arlauskis. "Două echipe leşinate, nu au fost în stare să dea două şuturi la poartă", a spus ironic Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al LPF.
(VIDEO CU EXECUTIA RATATA A LUI BENZAR)
Fotbalistul FCSB poate fi în parte scuzat pentru execuțiile sale. Jucătorul adus de la Viitorul a lipsit câteva luni bune de pe gazon. Benzar s-a accidentat pe 19 octombrie 2017, în minutul 25 al partidei cu Hapoel Beer Sheva din Europa League. La RMN s-a descoperit o ruptură musculară și i s-a recomandat o pauză de trei săptămâni. Recuperarea nu a decurs așa foarte bine și accidentarea a recidivat, așa că Benzar a început antrenamentele în acest an. Nicolae Dică l-a trimis pe teren și în partida cu Mediaș. A fost prima paridă oficială după o pauză de aproape 3 luni și jumătate. Benzar a jucat 8 partide în acest campionat. El a fost transferat de FCSB în luna august a anului trecut. Jucătorul are o clauză de reziliere a contractului de 20 de milioane de euro.
Etichete: cfr cluj , romario benzar , fcsb , culio fenta , benzar ironizat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții