Becali nu-l mai vrea, el s-a săturat! Lovitură uriașă: primul jucător care pleacă de la FCSB în vară
05.03.2019, 13:09SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Adrian Stoian (28 de ani) a fost protagonistul celui mai răsunător transfer făcut de FCSB în această iarnă. Fotbalistul sosit cu surle și tobe de la Crotone a dezamăgit însă și se va despărți de gruparea roș-albastră în vară.
Mijlocașul, care era văzut drept "salvatorul" celor de la FCSB, nu a jucat decât două meciuri în acest sezon. Mihai Teja l-a titularizat cu Dunărea Călărași (1-1), însă l-a scos în minutul 51. Stoian a mai fost folosit abia în ultima etapă, la Voluntari (2-2), când a fost introdus pe teren în prima repriză, în locul accidentatului Pintilii.
Evoluțiile slabe, dar și atitudinea de "jucător rebel", care se supune greu deciziilor luate de către antrenor sau patron, au făcut ca Stoian să intre rapid în dizgrația lui Gigi Becali, care este decis să se descotorosească de fotbalist la finalul acestui sezon.
Deranjat de criticile repetate venite din partea conducerii, jucătorul de 28 de ani vrea și el să se despartă de vicecampioana României. Astfel, Stoian va fi primul jucător care se va despărți de formația roș-albastră în vară.
Cine este Adrian Stoian
Adrian Stoian este format de Școala de Fotbal Gică Popescu și evoluează ca mijlocaș central sau mijlocaș stânga. El a jucat în carieră la Roma U19, Delfino Pescara, AS Roma, Bari, Chievo Verona, Genoa, Bari și Crotone.
Stoian a trecut pe la toate naționalele de tineret ale României. La prima reprezentativă are două selecții. Este cotat de transfermarkt la 1,2 milioane de euro.
Având în vedere că suma pentru care Stoian a fost adus în iarnă la FCSB a fost infimă, cel mai probabil Becali nu va avea acum pretenții financiare foarte mari.
- 28 de ani are Stoian
- 2 meciuri a jucat Stoian la FCSB
- 1,2 milioane de euro e cota de piață a lui Stoian
Etichete: adrian stoian , gigi becali , jucatori fcsb , lot fcsb 2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții