Becali nu îl sperie. Tehnicianul care e convins că se poate impune în faţa patronului FCSB
24.10.2018, 09:19Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Gigi Becali a recunoscut că nu-i oferă libertate lui Nicolae Dică şi că se implică în alcătuirea echipei la FCSB. Cu toate acestea, încă există antrenori care ar accepta să lucreze cu patronul roş-albaştrilor.
Ionuţ Chirilă este unul dintre ei, convins fiind că ar reuşi să-l îmblânzească pe Becali, în cazul unei colaborări.
"Bineînţeles că aş accepta să merg la Steaua. Eu cred că în momentul în care Gigi Becali va avea un antrenor care îi va explica ce face, efervescenţa lui nu va fi atât de mare. Lui Becali trebuie să-i explici, să nu se ajungă în astfel de situaţii, să vorbeşti cu el. Dacă tot vrea să ştie totul, îi explici nişte lucruri", a declarat Chirilă, într-un interviu acordat Gazetei.
Tehnicianul de 52 de ani este liber de contract din 2017, când a fost demis de la ASA Tg. Mureş. De-a lungul timpului, le-a mai pregătit pe Jiul Petroşani, UTA, Concordia Chiajna sau Poli Iaşi.
”E un singur antrenor în lume care îl poate domina pe Becali!”
În opinia lui Sorin Cârţu, care a lucrat la rândul său cu patronul FCSB pentru scurt timp, există un singur antrenor care se poate impune în faţa lui Gigi Becali. Este vorba despre Cosmin Olăroiu.
”Orice s-ar întâmpla la el, există un singur antrenor în lume care îl poate domina pe Becali și în care și el să aibă încredere. Este Olăroiu”, a spus Sorin Cârțu, în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal.
Gigi Becali l-ar vrea din nou pe Cosmin Olăroiu la FCSB
Gigi Becali și-ar dori să lucreze din nou cu Cosmin Olăroiu, tehnicianul pe care l-a contactat în ultima perioadă. Chiar dacă nu se poate apropia de salariul pe care Olăroiu îl are la Jiangsu Suning - 7 milioane de dolari -, Becali vrea să îl ademenească pe tehnicianul de 49 de ani cu un bonus uriaș, în cazul calificării în grupele UEFA Champions League.
Olăroiu a mai condus FCSB în trei rânduri, 2002 și 2006-2007 și 2011, și a câștigat alături de roș-albaștri un titlu în Liga 1 (2005-2006), o Supercupă a României (2006) și Cupa României (2011). De asemenea, cu el la timonă, roș-albaștrii au reușit cea mai mare performanță europeană, după 1990, semifinala Cupei UEFA (2005-2006).
Etichete: fcsb , becali fcsb , ionut chirila gigi becali , ionut chirila fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții