Becali l-a ratat pe "Ibrahimovic"! "Are ofertă din străinătate? Să se ducă acolo!". Pe lângă ce mutare a trecut
03.05.2018, 17:25SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Adrian Petre a tras lozul câştigător când a ales să refuze FCSB pentru a merge în Danemarca, la Esbjerg. Becali l-a dorit intens, însă tânărul de 20 de ani a preferat un campionat unde scandalurile sunt o necunoscută.
Autor al unui hat-trick pentru Esbjerg în ultima partidă de campionat, cu Nykobing, vârful român i-a fermecat pe nordici. A ajuns la cota 13 goluri în 20 de partide şi poate cu siguranţă să afirme că a făcut alegerea cea bună.
Anul trecut, FCSB a fost pe urmele lui, însă, deşi UTA şi Becali păreau să fie aproape de înţelegere, a contat ce a dorit fotbalistul. Urmărit şi de echipe din Italia, Petre a spus de la început că preferă să meargă în Vest.
"Îl vor formaţii din străinătate? Atunci să se ducă în străinătate", s-a rezumat să declare Gigi Becali, pentru Digi Sport, în vara trecută.
Acum, Petre ţine prima pagină a ziarelor din Danemarca, jurnaliştii fiind fascinaţi de modul în care un jucător din estul Europei a reuşit să se adapteze atât de repede. Adrian Petre este comparat, în execuții, cu Zlatan Ibrahimovic. El a moștenit foarte mult de la tatăl său, fost campion național și vicecampion mondial la fotbal-tenis Petre Tabarcea. Tabarcea a fost ani la rând printre cei mai buni jucători din lume în această disciplină.
La UTA, în sezonul 2016-2017, când FCSB îl remarcase, vârful marcase de 28 de ori în 29 de partide.
Etichete: becali , becali steaua , adrian petre , becali petre , adrian petre esbjerg , petre becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții