Becali a anunțat transferul, fotbalistul s-a prezentat deja sub comanda lui Mihai Teja
05.04.2019, 11:21SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Claudiu Belu s-a pus pe treabă la noua echipă. Fundașul dreapta s-a alăturat lotului condus de Mihai Teja, după ce și-a reziliat contractul cu Astra. Jucătorul de 25 de ani semnase cu FCSB, dar contractul intra în vigoare începând din vară.
Deși se mai puteau folosi de el până la vară, cei de la Astra au decis să se despartă încă de acum de Belu, astfel că fundașul dreapta s-a prezentat deja sub comanda lui Teja. Fostul jucător al giurgiuvenilor se pregătește de două zile cu FCSB.
Belu face antrenamente cot la cot cu Tănase și compania și pare să se fi integrat destul de bine. Înainte de a semna cu roș-albaștrii, jucătorul a fost băgat în ședință de Gigi Becali, după cum dezvăluia chiar patronul celor de la FCSB.
”L-am băgat în ședință! De ce? Pentru că e talentat, dar trebuie să lase cluburile, distracțiile și femeile! I-am zis și el a zis că da! L-am văzut foarte hotărât. I-am zis că în doi-trei ani poate să ajungă milionar, prinde un contract afară”, a spus Becali, în urmă cu ceva timp.
Dani Coman a dezvăluit de ce a fost dat afară Claudiu Belu
Dani Coman a dezvăluit de ce clubul pe care-l reprezintă a decis să încheie încă de pe acum conturile cu jucătorul de 25 de ani. Deși recunoaște că declarațiile date de Belu au deranjat, Coman susține că fundașul dreapta a fost îndepărtat pentru a-i face loc unui jucător mai tânăr.
”Era păcat să ținem un jucător care mai este al nostru doar două luni, în detrimentul unui fotbalist care mai joacă la noi câțiva ani și e foarte tânăr. E adevarat că declarațiile lui Claudiu au fost deranjante, deși e adevarat că există întârzieri la plata salariilor. Adevărul e dureros uneori”, susține Coman.
24 de meciuri, două goluri și trei pase de gol are Belu, în acest sezon, pentru Astra.
1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Belu, conform transfermarkt.com.
Etichete: claudiu belu , fcsb , transfer belu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții