Becali a anunţat cum vrea să procedeze cu Straton, pe care l-a adus de la Dinamo doar ca rezervă
articol scris de Digi Sport08.04.2021, 15:33
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Cătălin Straton, 31 de ani, este într-o situație cel puțin ciudată. A plecat de la Dinamo pentru că antrenorul Contra i-a transmis că nu va apăra, şi a ajuns la FCSB, unde a apărat şi mai puţin.
Este adevărat că salariul său la rivala "câinilor" este mai mare, aproape dublu, dar până acum a apărat doar în trei meciuri, în care a fost titular şi a stat pe teren de-a lungul tuturor minutelor. Au fost două jocuri în Liga 1 şi una în Europa League, cu Slovan Liberec.
La Dinamo el apucase să apere în 16 meciuri şi o făcuse foarte bine, iar patronul FCSB susţine că fotbalistul ştia ce statut va avea.
Gigi Becali vrea să-i prelungească înţelegerea lui Straton, dar nu ştie dacă fotbalistul va accepta să stea tot rezervă
Acum, contractul portarului crescut la Rapid se va încheia la finalul acestui sezon, iar Gigi Becali vrea să-i prelungească înţelegerea. Numai că rămâne ca şi Straton să accepte statutul de rezervă, fără vreo şansă să apere chiar şi dacă Vlad, aflat oricum într-o formă excelentă, va greşi.
„Straton este rezerva lui Vlad. Teoretic, de Straton aș mai avea nevoie din vară, dar vom vedea ce pretenții va avea și el. Când am avut nevoie de el să știți că ne-am facut treaba cu el, iar Straton a știut de la început în ce condiții vine la noi și care este statutul său. Nu am ce să îi reproșez acestui jucător”, a spus Gigi Becali pentru ProSport.
- Dacă vrea să-l folosească într-un meci direct cu Dinamo, FCSB ar trebui să plătească 10.000 de euro
Etichete: catalin straton , contract straton , becali straton
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții