Baba Alhassan, jucătorul despre care s-a scris că e pe lista FCSB-ului, rupe tăcerea. Cum vede zvonurile apărute
articol scris de Digi Sport25.09.2022, 09:45
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Baba Alhassan (22 de ani) a reușit să impresioneze în acest start de sezon la AFC Hermannstadt, fiind unul dintre cei mai buni fotbaliști din Liga 1 când vine vorba de realizări.
Despre Ghanez s-a scris că ar fi pe lista mai multor echipe din străinătate, dar și a celor de la FCSB. Totuși, Gigi Becali a negat interesul pentru fotbalistul celor de la Hermannstadt.
Baba Alhassan, jucătorul despre care s-a scris că e pe lista FCSB-ului, rupe tăcerea. Cum vede zvonurile apărute
Africanul a vorbit despre speculațiile din ultimul timp, însă a ținut să sublinieze faptul că se simte foarte bine la Hermannstadt.
"Da, mă onorează toată atenția aceasta, dar scopul meu principal este să joc fotbal. Iubesc acest sport și dau totul pe teren. Este tot ceea ce contează! Dacă noi suntem fericiți și tratăm fenomenul cu respectul pe care îl merită, atunci și suporterii și toți cei care ne urmăresc fie din tribună, fie la TV, sunt fericiți și ei.
Se întâmplă multe lucruri groaznice în lume, așa că merită să ne bucurăm de momente de fericire. Noi ne facem și ne vom face datoria. Momentan stăm bine, așa că putem fi optimiști. Avem o echipă omogenă, cu un antrenor care ne oferă încredere.
Personal, scopul meu e să ajut echipa și să marchez goluri. Dacă vin și pasele de gol, cu atât mai bine! Aici suntem ca o familie și avem grijă unul de celălalt. Ne respectăm foarte mult", a spus Alhassan, într-un interviu pentru LPF.ro.
Reacția lui Gigi Becali după ce s-a spus că îl vrea pe Baba Alhassan la FCSB
În ciuda faptului că Alhassan are evoluții apreciate în acest sezon din Liga 1, Gigi Becali a spus că nici măcar nu îl cunoaște pe fotbalistul lui Hermannstadt. Mai mult, afaceristul a declarat că FCSB este acoperită în zona de mijloc și nu se gândește să mai aducă vreun fotbalist pe posturile din linia mediană.
"Cine mi-l propune, tată? Dacă unii au o marfă de vânzare, gata, hop cu ea la Gigi Becali? Voi credeți că eu mă apuc să cumpăr toată Liga 1? Și ăsta cât oare o costa? De la 1 milion de euro în sus, nu? Pe ce post este? Mijlocaș central? Păi nu îl am acolo pe Olaru?
Nu, tată! Nu e adevărat. Nu mă interesează niciun Alhassan. Și nici vreau să spun lucruri aiurea de băiat că nu îl știu", a declarat Gigi Becali.
Etichete: baba alhassan , jucator hermannstadt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții