Video Exclusiv "Bă, săracule, nu ai și tu 10 lei?". De la ce ar fi pornit scandalul dintre jucătorii lui Poli Iași și Nicolo Napoli
articol scris de Digi Sport29.04.2021, 14:36
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Poli Iași stă pe un butoi cu pulbere! Situația din clasament este dezastruoasă, iar divergențele dintre antrenorul Nicolo Napoli par ajunse la o cotă alarmantă.
Andrei Cristea și Andreias Calcan sunt doi dintre jucătorii care au fost excluși din lotul grupării din Copou în urma unui astfel de conflict verbal.
Liderul vestiarului lui Poli Iași, Andrei Cristea, a fost îndepărtat de conducerea moldovenilor, la cererea lui Nicolo Napoli, în timp ce Andreias Calcan și-a reziliat contractul, nu înainte de a-l acuza pe tehnicianul italian că l-ar fi înjurat.
- Partida Poli Iaşi - FC Viitorul Constanţa, din etapa a patra a play-out-ului Ligii 1, va fi transmisă în direct, de la ora 14:30, pe Digi Sport 1 şi pe siteul digisport.ro.
De la ce ar fi pornit scandalul dintre jucătorii lui Poli Iași și Nicolo Napoli: "Bă, săracule, nu ai și tu 10 lei?"
La câteva zile de la aceste evenimente, Dan Filoti a dezvăluit în emisiunea Liga Digisport care ar fi fost momentul care a declanşat scandalul.
"Dacă informațiile pe care le am dinspre Iași sunt reale, tind să dau dreptate conducerii, că l-a preferat pe Napoli celor doi jucători (n.r.- Andrei Cristea și Andreias Calcan). Au protestat vehement în autocar pentru un ocol de cinci minute astfel încât să-l lase și pe Nicolo Napoli în fața hotelului.
Se întorceau din deplasare, șoferul a spus că poate face un ocol să-l lase pe Napoli și s-a auzit din spatele autocarului glasul unuia dintre cei doi: 'Bă, săracule, nu ai să dai și tu 10 lei ca să nu mai ocolim noi?'", a spus Dan Filoti, realizatorul emisiunii Liga Digisport.
- 16 este locul ocupat de Poli Iași, cu doar 14 puncte și golaveraj 0-3 în play-out
VIDEO Fragmentul din emisiunea Liga Digi Sport
Etichete: andrei cristea , nicolo napoli , scandal poli iasi , andreias calcan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții