Avertismentul lui Gică Hagi, înaintea duelului cu Dinamo. Ce spune de rolul lui Dusan Uhrin
25.10.2019, 17:48SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gică Hagi e convins că Viitorul va avea un meci dificil cu Dinamo, deși în tur Viitorul s-a imnpus cu un incredibil 5-0. "Regele" e convins că antrenorul ceh a adus un plus în jocul "câinilor".
"Ce a fost în tur nu are nicio legătură. Este cu totul alt meci, ei au alt antrenor, unul care a adus disciplină şi tehnică în jocul lor. Dinamo este acum o echipă bine organizată, nu putem să ne mai gândim la ce a fost în vară. În plus, acum jucăm în deplasare, nu ştim ce va fi.
Despre Dinamo se vorbeşte mult, însă din punctul meu de vedere este un club stabil, care a făcut progrese în ultimele meciuri. Dinamo arată mult mai bine de când a venit Dusan Uhrin, a făcut un meci bun şi în derby. Noi am început să cam câştigăm cu toate. Uşor-uşor ne impunem, ne câştigăm respectul. Creştem zi de zi şi lucrul ăsta se vede. Ştim că putem să câştigăm cu orice echipă din Liga I”, a spus Gică Hagi într-o conferință de presă.
Dinamo - Viitorul va fi duminică, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Gică Hagi a fost prezent la meciul lui Ianis. Ce a spus "Regele" după Genk - Liverpool 1-4
De fiecare dată când Ianis Hagi şi-a sărbătorit, pe 22 octombrie, ziua de naştere în străinătate, părinţii săi au ţinut să-i fie alături, să-i ureze pe viu la mulţi ani. De asemenea, şi antrenorii l-au trimis pe teren în meciurile disputate în perioada respectivă. Aşa a fost când Ianis era la Fiorentina şi Pioli l-a băgat într-un meci la Cagliari - Fiorentina 3-5, şi la fel s-a întâmplat aseară, la Genk - Liverpool 1-4, când Hagi a jucat pe final.
"A fost ziua lui Ianis şi am vrut să fie toată familia lângă el. Cu cadourile se ocupă soţia mea. M-am bucurat că a jucat şi alea 4 minute cât a jucat, îşi dorea foarte mult să joace. Ne bucuram că au scris englezii frumos de el. Este o competiţie importantă.
Şi el, şi Răzvan (n.r. Răzvan Marin, de la Ajax) trebuie să înveţe din astfel de meciuri", a declarat Gică Hagi astăzi, la revenirea din Belgia.
Etichete: gica hagi , dinamo viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții