Avertisment pentru Nicolae Dică și FCSB: "Dacă nu rezolvă problema asta, vor lua gol meci de meci"
articol scris de Digi Sport04.10.2022, 20:58
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
FCSB a obținut în ultima etapă doar a doua victorie din actualul sezon al Ligii 1 și ocupă locul 13 în clasament, cu 11 puncte acumulate în 10 meciuri jucate.
Avertisment pentru Nicolae Dică și FCSB: "Dacă nu rezolvă problema asta, vor lua gol meci de meci"
Dumitru Dragomir a identificat principala problemă cu care se confruntă trupa lui Nicolae Dică în momentul de față. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal crede că FCSB nu suferă la nivelul axului central al apărării, acolo unde Joyskim Dawa și Joonas Tamm au fost criticați de-a lungul vremii, ci la mijlocul terenului.
"În privința jocului, este un haos mare la FCSB! Din punctul meu de vedere, nu este o problemă cu defensiva acolo. Hiba este la mijlocul terenului. Dacă nu rezolvă problema asta, atunci vor lua gol în permanență, meci de meci. Dawa și Tamm nu sunt fotbaliști extraordinari, dar nici jucători răi”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit ProSport.
Gigi Becali îi amenință pe jucătorii de la FCSB că le taie din salarii
Gigi Becali i-a lăudat pe jucătorii roș-albaștrilor, însă există și un aspect care l-a nemulțumit pe patron.
Deși elevii lui Nicolae Dică au avut 61% posesie în meciul cu FC Argeș, Gigi Becali vrea mai mult și îi amenință pe jucători.
”Sunt mulțumit de toți jucătorii, pe cuvânt. Calitate au, se vede. Dar, știu eu ce să zic... De antrenor nu am ce să zic, mi-a adus milioane. El trebuie să facă asta, nu știu cum. Să facă cumva ca mingea să fie la noi, să văd 5-7 pase odată.
O să mă duc la ei și le zic: 'dacă nu o să aveți 7-8 pase, o să le număr, și dacă nu aveți, o să vă tai din salariu. Bă, mișcați-vă pe teren!' Zic și eu, o nebunie. Nu mai știu ce să zic”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club, la Digi Sport.
Etichete: liga 1 , dumitru dragomir , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții