Avertisment pentru FCSB! Fotbalistul dorit de Gigi Becali, ”blocat” la o rivală din Liga 1
articol scris de Digi Sport04.01.2023, 18:00
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Arnold Garita (27 de ani) a impresionat în prima parte a sezonului, iar atacantul camerunez de la FC Argeș a atras atenția mai multor cluburi din Liga 1.
Printre echipele interesate de serviciile lui Garita sunt și FCSB și Rapid, însă, cel puțin deocamdată, nu se pune probleme ca Garita să plece din Trivale.
FC Argeș nu are de gând să renunțe la Arnold Garita
Se pare că cei aflați la conducerea clubului nu au de gând să îl cedeze pe Arnold Garita altei echipe din Liga 1 și sunt hotărâți să prelungească înțelegerea cu fotbalistul.
Daniel Stanciu, managerul lui FC Argeș, a mărturisit că Arnold Garita are doar varianta unui transfer în străinătate, însă acest lucru s-ar putea întâmpla abia la finalul sezonului următor.
”Garita nu pleacă de la noi! Nu se pune problema. Oferta Rapidului nu există! El face parte din planurile noastre până în vară și chiar sezonul viitor. Când va pleca, o va face afară!
Nu luăm în calcul nicio ofertă și niciun transfer! Din contră, ne gândim să continuăm cât mai mult timp”, a spus Daniel Stanciu, conform ProSport.
Arnold Garita a semnat cu FC Argeș în vară, liber de transfer după despărțirea de Bourg-en-Bresse. În cariera sa, camerunezul a mai evoluat pentru formații precum Chatearoux, Bristol City, Plymouth, RSC Charleroi, Dunkerque, Villefranche și Bourg-en-Bresse.
Arnold Garita, jucătorul dorit de Gigi Becali la FCSB: ”Să sune la club”
Prezent la flash-interviu la finalul jocului U Cluj - FC Argeș, vârful camerunez a fost chestionat în legătură cu posibilitatea de a părăsi gruparea din Trivale în iarnă, iar întrebarea reporterului a fost clară: ”Vrei să mergi la FCSB?”
”Sunt concentrat pe ceea ce fac la FC Argeș, nu urmăresc zvonurile. Nu înțeleg despre ce vorbești (n.r.- râde). E primul meu sezon în România. Aici se vorbește prea mult, dar nu se face nimic. Cel mai important pentru mine e jocul pe care-l practic la FC Argeș.
FCSB, CFR Cluj nu sunt echipele mele, ci FC Argeș. Vreau să iau fiecare meci în parte, FCSB și CFR Cluj nu sunt problema mea. Dacă mă vor, să sune la club! Eu nu știu nimic deocamdată”, a transmis Arnold Garita.
Etichete: rapid , oferte , daniel stanciu , fcsb , arnold garita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții