”Avem jucători cu probleme!” Mangia a mai trimis o ”săgeată cu venin” spre conducere
14.04.2018, 23:24SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
VIDEO CS U Craiova - CSM Iași 4-1. Devis Mangia (43 de ani) a găsit resurse de a zâmbi, după victoria fără dubii a oltenilor, dar nu a ezitat să le mai transmită un mesaj clar celor din conducere în legătură cu starea precară a gazonului de pe noul ”Oblemenco”.
”A fost un meci foarte bun, de care aveam nevoie după ce în ultimele trei partide am avut evoluții mai puțin reușite. Am văzut jucători cu atitudine, care au jucat pentru echipa și asta contează cel mai mult.
Am muncit foarte bine și în alte meciuri, dar azi s-a jucat bine în toate momentele jocului. Am jucat rapid, așa cum ne dorim, cu un gazon puțin mai bun, dar tot dificil. De altfel, avem jucători care acuză probleme la aductori, din cauza gazonului”, a spus Mangia, în flash-interviul acordat după meci în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Mangia nu a fost deloc entuziasmat de faptul că Alexandru Mitriță a marcat trei goluri și nu a dorit să evidențieze niciun jucător în parte.
”Alex a jucat pentru echipă și asa se ivește și ocazia de a marca atunci când tragi pentru echipă. dar sunt mulțumit de toți, nu vreau să evidențiez pe nimeni, toți au jucat foarte bine”, a mai spus Mangia, la Digi Sport.
Etichete: craiova , devis mangia , mangia , mangia craiova , mangia mitrita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții