Dorin Mateuț (sus, dreapta), alături de Ionel Augustin / Foto: Sport Pictures

Augustin anunţă negocieri Dinamo - Ministerul de Interne. "Oneaţă" are un mesaj pentru Ionuţ Lupescu

articol scris de Digi Sport
01.06.2022, 08:46
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Una dintre gloriile clubului Dinamo, Ionel "Oneaţă" Augustin (66 de ani) se declară extrem de trist după ce Dinamo a retrogradat.

Echipa cu care el a câştigat de patru ori titlul de campioană şi trei Cupe ale României a ajuns pentru prima dată în liga a 2-a, în 74 de ani de istorie.

Augustin susţine că există negocieri pentru ca Dinamo să revină sub tutela Ministerului de Interne. Mesaj pentru Lupescu: "Să lase orgoliul deoparte"

Intrat într-un dialog prin telefon cu Valentin Moraru la emisiunea Digi Sport Special, Augustin a dat o veste care ar putea schimba cursul lui Dinamo în perioada următoare. A lăsat de înţeles că se discută ca echipa să revină sub tutela Ministerului de Interne, acolo unde a fost înfiinţată în 1948.

Totuşi, dacă se foloseşte modelul de la CSA Steaua, echipa nu ar avea drept de promovare. În acest moment, Legea Sportului nu permite cluburilor departamentale să intre în Liga 1. Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a declarat însă că există varianta prin care Steaua poate lupta pentru promovare dacă îşi schimbă forma de organizare, inclusiv sub tutela Ministerului Apărării Naţionale, până la startul sezonului. 

  • 34 de meciuri şi 3 goluri are Augustin pentru naţionala României

"Nu am cuvinte. Sunt atât de afectat. Nu prea mă exteriorizez. Ce s-a întâmplat nu e de acum. Am făcut multe experimente cu jucătorii, cu antrenorii... Nu am mai avut conducători buni de câțiva ani. Au venit Daniel Stanciu, Dinu Gheorghe, dar au plecat repede când au văzut despre ce e vorba.

Îmi e greu să vorbesc, dar Ionuț Lupescu putea să lase orgoliul deoparte. Degeaba dăm acum în Badea, Negoiță sau Mureșan. Dacă era 'adevărat', venea, punea umărul și încerca să o scoată la capăt. Sunt convins că putea face ceva. Venea cu altă mentalitate, altă gândire.

Trebuie să se facă o strategie. Am înțeles că s-au purtat discuții cu Zăvăleanu, să vedem dacă putem face un parteneriat cu Ministerul de Interne ca să preia echipa. E cea mai bună soluție la momentul actual. Au înființat secția de fotbal a CS-ului. A gestionat bine Dănuț Lupu situația și îl felicit. Va juca barajul cu o echipă din Călărași.

Poate luăm Cotroceniul să jucăm acolo sau la Arcul de Triumf. Soluții sunt. De obicei sunt optimist. Trebuie să ne organizăm să promovăm în Liga 1 și după aceea să ne vedem campioni.

Jos pălăria pentru ce a făcut Rapidul. Acolo s-a putut. La noi au adus 52 de jucători străini și nu au nimerit unul. Nu îmi vine să cred. Nu mi-a plăcut niciunul. Irobiso mi-a plăcut meciul ăsta, a fost singurul care a jucat”, a declarat Ionel Augustin la emisiunea Digi Sport Special.

Rezumat video Dinamo-U Cluj 1-1

Etichete: retrogradare dinamo , ionel oneaţă augustin , dinamo ministerul de interne


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Marius Șumudică a făcut anunțul după Dinamo - Rapid: ”E ținta numărul 1! Luăm și unul-doi jucători de la Genoa”

Video Gestul făcut de Marius Șumudică la finalul meciului Dinamo - Rapid, după ce a intrat pe teren

Dennis Politic nu s-a mai ferit după derby-ul cu Rapid: ”Vom ținti titlul”

”Știu cât de bun sunt”. Portarul Rapidului, ferm după derby-ul cu Dinamo

Citeşte şi

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

Jigniri fără precedent şi ameninţări după ce Gigi Becali a dezvăluit "ce făcea Anamaria Prodan prin cantonamente"

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”