Așteptările pe care le are ”Xavi al Serbiei” în primul sezon la Rapid
articol scris de Digi Sport14.06.2024, 16:58
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Luka Gojkovic (24 de ani) este primul transfer din ”era Neil Lennon”.
Fotbalistul sârb, poreclit ”Xavi al Serbiei” a semnat cu Rapid un contract valabil până în vara anului 2026, iar acesta are și posibilitatea prelungirii pentru încă un an.
Luka Gojkovic: ”Îmi doresc în sezonul următor să marchez 5 goluri şi să ofer 10 pase decisive”
Luka Gojkovic este un mijlocaș ofensiv și a fost căpitan al formației FK Javor din Serbia. În primul sezon în SuperLiga, acesta este nerăbdător să lucreze sub comanda lui Neil Lennon și își dorește să puncteze de cel puțin 5 ori și să ofere 10 pase decisive.
În sezonul trecut, în tricoul celor de la FK Javor, Gojkovic a marcat trei goluri și a oferit șapte pase de gol în 38 de partide.
"Sunt bucuros să mă aflu aici. Când am fost sunat de Rapid am ştiut că voi veni la un club mare, un club cu istorie mare. Apoi am căutat informaţii despre club, despre suporteri, în faţa cărora de abia aştept să joc. Îmi doresc în sezonul următor să marchez 5 goluri şi să ofer 10 pase decisive. Antrenorul are multe trofee cucerite şi sunt nerăbdător să lucrez cu dânsul.
Îl cunosc pe Burmaz, am jucat împotriva lui, e un jucător bun. Am vorbit cu el înainte, m-a ajutat, mi-a spus că Rapid este o echipă mare, iar suporterii creează o atmosferă incredibilă pe stadion. Abia aştept să trăiesc aceste momente.
Am jucat în Serbia pentru trei cluburi, pentru mine e prima experienţă în afara ţării şi vreau să joc cât mai bine pentru că mă gândesc la echipa naţională. Sper să ofer multe pase de gol şi chiar să marchez pentru a primi convocarea.", a declarat Luka Gojkovic pentru Rapid TV.
- 850.000 de euro este cota de piață a lui Luka Gojkovic, potrivit transfermarkt.com.
Luka Gojkovic a costat-o pe Rapid 200.000 de euro
Așa cum a dezvăluit directorul sportiv al clubului, Daniel Sandu, cel poreclit ”Xavi al Serbiei” a fost transferat de Rapid în schimbul sumei de 200.000 de euro, una mult mai mică față de cota sa de piață, care este de 800.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
FK Javor a retrogradat în eșalonul secund din Serbia la capătului sezonului recent încheiat, motiv pentru care Luka Gojkovic a putut fi transferat pe o sumă de patru ori mai mică față de valoarea sa de piață.
Etichete: rapid , superliga , luka gojkovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții