Exclusiv Așteptări mari de la CFR Cluj în cupele europene. Care este bugetul campioanei Ligii 1
articol scris de Digi Sport19.05.2022, 10:45
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CFR Cluj a câștigat titlul cu numărul opt în Liga 1, al cincilea la rând, după victoria de pe teren propriu cu Universitatea Craiova, scor 2-1, în penultima etapă a play-off-ului.
Ioan Andone: “CFR Cluj are un buget bun, cam 20 de milioane de euro”
CFR Cluj va juca în turul 1 preliminar din UEFA Champions League, pe 6/7 iulie și 13/14 iulie.
Dan Petrescu vrea să facă schimbări importante în lot și un buget de 40 de milioane de euro, pentru a avea succes în cupele europene.
În direct la Digi Sport, Ioan Andone (62 de ani), campion cu CFR Cluj în 2008 și 2012, a declarat că bugetul echipei clujene este suficient de mare în acest moment - aproximativ 20 de milioane de euro.
"CFR-ul nu e un fenomen, pentru că în opinia mea le mai trebuie încă 5 titluri consecutive. Au mai fost antrenori pe acolo. E o echipă muncitoare, organizată bine defensiv. E un titlu meritat în opinia mea.
Cred că Europa League e posibilă cu doi sau trei jucători. Îi trebuie și puțin noroc. Cu 40 de milioane de euro buget, cum să nu te gândești la grupele Champions League? Au ajuns Ferencvaros, Sheriff.
Nu erau bugete mari nici înainte. Când ne-am calificat cu Liberec și Basel, știți ce buget aveam? 12 milioane de euro. Elvețienii aveau 80 de milioane de euro. Se poate. Acum bugetul de la CFR e mult mai mare. Cel puțin încă jumătate peste ce am avut eu, cam 20 de milioane, cred. Au un buget bun", a spus Ioan Andone la Fotbal Club.
Cristi Balaj: ”Vrem măcar în grupele Europa League!”
Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, a declarat că nu îi va oferi un buget de 40 de milioane de euro lui Dan Petrescu, așa cum și-ar fi dorit antrenorul. Balaj susține că CFR Cluj poate face performanță și cu un buget mai mic dacă banii sunt investiți corect.
”Dacă comparăm bugetele echipelor care sunt la acest nivel, e ușor de înțeles ce a vrut să zică. Noi încercăm să formăm o echipă competitivă la nivel internațional. Vrem să ne calificăm cel puțin în grupele Europa League. E punctul meu de vedere. Dorința noastră principală a fost să câștigăm campionatul.
Avem pregătite anumite transferuri. Sunt jucători cu care am demarat discuții. E și o listă cu jucători la care vom renunța. Sigurjonsson a plecat. Nu aș vrea să dau nume. Azi am discutat această listă. Nu vom pronunța nume pentru că este corect să discutăm cu jucătorii”, a declarat Cristi Balaj la Fotbal Club.
CFR Cluj, în turul 1 preliminar din UEFA Champions League
Campioana României este cap de serie în primul tur preliminar. Cel mai puternic posibil adversar este Lech Poznan, campioana Poloniei.
Posibilele adversare ale CFR-ului în turul 1 preliminar din UEFA Champions League:
- Zrinjski Mostar (Bosnia)
- Shakhtyor Soligorsk (Belarus)
- Sutjeska Niksic (Muntenegru)
- KI Klaksvik (Insulele Feroe)
- Lech Poznan (Polonia)
- Hibernians (Malta)
- Tobol (Kazakhstan)
- Shkupi (Macedonia)
- RFS (Letonia)
- Dinamo Batumi (Georgia)
- Tirana (Albania)
- Balkani (Kosovo)
Etichete: liga 1 , cfr cluj , europa league , dan petrescu , ioan andone , champions league , buget cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții