"Așteptăm să-și ceară scuze". Răzvan Burleanu nu a putut trece peste declarațiile date de Gigi Becali
articol scris de Digi Sport13.07.2023, 18:39
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Răzvan Burleanu și Gigi Becali au fost "la cuțite" în ultima perioadă, iar cei doi și-au trimis "săgeți" de la distanță pe marginea mai multor subiecte.
Declarațiile peste care nu a putut trece Răzvan Burleanu
Unul dintre episoadele care l-au avut protagonist pe Gigi Becali a fost cel în care patronul FCSB-ului a avut o reacție nepotrivită în momentul în care a vorbit despre Iuliana Demetrescu, cea care a arbitrat câteva meciuri din SuperLigă.
Declarațiile lui Gigi Becali nu au fost trecute cu vederea de către Răzvan Burleanu, iar președintele FRF a anunțat că îl așteaptă pe afaceristul din Pipera să își ceară scuze în fața tuturor femeilor care s-au simțit jignite de derapajul patronului de la FCSB
"Văd că vă place mult de Gigi Becali. Principiile noastre sunt importante și nu ne vom abate niciodată de la ele. Am fost foarte clar.
Așteptăm să-și ceară scuze în fața femeilor pe care le avem angrenate în fotbal și au fost discriminate. Relația dintre FRF și FCSB funcționează. Este datoria noastră să susținem toate femeile care participă și care urmăresc și s-au simțit discriminate", a spus Burleanu.
Reacția lui Gigi Becali la care a făcut referire Răzvan Burleanu
Galerie Foto
”Am văzut meciul Voluntari – Mioveni! Arbitru a fost o femeie (n.r. Iuliana Demetrescu), cu sânii în vânt pe teren! Ați mai pomenit așa ceva? Asta ne mai trebuia!
Unde se dezbracă ea înainte de meci? Ce este asta? Știu, așa este în vestul Europei, asta este moda, dar de ce trebuie să facem și noi așa? Du-te la fotbal feminin”, a fost comentariul lui Gigi Becali, pentru Prosport.
Etichete: frf , gigi becali , razvan burleanu , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții