Asta-i mai lipsea lui Teja! L-a pierdut și pe Planic! Anunțul de ultim moment al lui Becali
27.02.2019, 13:57SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Iulian Cristea (24 de ani) a fost ”rezolvat” de Gigi Becali pe ultima sută de metri a perioadei de mercato din Liga 1, care s-a încheiat luni, 25 februarie 2019, și în ideea că va ajuta echipa acum, într-un moment greu, când FCSB are iar probleme cu fundașii centrali. Mihai Bălașa este suspendat, Bogdan Planic s-a accidentat în meciul cu U Craiova, scor 3-2, dar iată că nici Cristea nu poate fi folosit, din cauza faptului că are 7 cartonașe galbene și va sta o etapă. Din play-off, cartonașele galbene se șterg.
Planic a fost înlocuit cu Dragoș Nedelcu, în minutul 64, din cauza unor probleme musculare. Staff-ul medical al FCSB a încercat să-l repună rapid pe picioare pe fotbalistul sârb, numai că nu s-a putut. Gigi Becali a dezvăluit și cât timp va absenta Planic de pe gazon.
”Iulian Cristea nu poate juca etapa asta, pentru că este suspendat! Planic va sta o lună, după accidentarea suferită în meciul cu Craiova. Dar, eu cred că am fost inspirat, asta este părerea mea, pentru că Iulian Cristea o să fie cel mai bun fundaș central al nostru. Așa că am dat 150.000 de euro, dar îl pot folosi din play-off”, a spus, la Pro X, Gigi Becali.
FC Voluntari - FCSB, programat în etapa a 26-a a Ligii 1, ultima din sezonul regulat, se va desfășura sâmbătă, 2 martie 2019, de la ora 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Meciul va fi transmis și în aplicația LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Planic a suferit o entorsă, astfel că se estimează că va lipsi cel puțin trei etape.
Omul de afaceri a mai explicat și ce așteptări are de la Cristea. ”Eu vreau un fundaș central fără frică, care să paseze cu mijlocașii centrali, care să nu aibă teamă cu mingea la picior. Nu vreau fundaș central care să dea bufa în față, care să dea în lateral sau la portar. Specialiștii au spus că problema la FCSB este aceea că nu construiește de la fundașii centrali”, a mai spus Becali.
Mihai Teja are probleme serioase, după anunțul lui Becali
Mihai Teja (40 de ani) trebuie iar să improvizeze în apărare, din cauza problemelor de lot. Bălașa și Man sunt suspendați, Planic s-a accidentat, nou-venitul Cristea este și el suspendat, așa că antrenorul este pus în dificultate, mai ales că și Alexandru Stan este accidentat.
Astfel, varianta lui Teja pentru fundașii centrali pare a fi cuplul Marko Momcilovic - Lucian Filip şi introducerea cel mai probabil a lui Mihai Roman în stânga. Trebuie specificat că, dacă va fi așa, atunci Momcilovic se va afla la primul meci după o perioadă foarte lungă, ceea ce va aduce de la sine și un risc.
Cum ar putea arăta FCSB în ultima partidă din sezonul regulat: Bălgrădean - R.Benzar, Filip, Momcilovic, M. Roman - Pintilii, Stoian - Fl.Matei, Tănase, Coman - Hora
Etichete: transferuri fcsb , bogdan planic , voluntari fcsb , accidentati fcsb , meciuri fcsb , iulian cristea , planic accidentat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții