”Asta e valoarea campionatului nostru!”. Mircea Rednic, după ce UTA Arad a pierdut la limită cu Poli Iași
articol scris de Digi Sport08.12.2023, 21:36
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Poli Iași a învins-o pe UTA Arad cu scorul de 1-0 într-un meci din cadrul etapei cu numărul 19 din SuperLiga României.
UTA Arad venea după două rezultate pozitive, 0-0 cu CFR Cluj și 2-0 cu Hermannstadt, însă a pierdut din cauza reușitei lui Harrison din minutul 78.
Mircea Rednic a spus că egalul ar fi fost rezultatul corect
Mircea Rednic, antrenorul formației oaspete, a declarat la finalul partidei faptul că echipa sa a dat dovadă de momente de naivitate în acest meci și a scăpat printre degete un punct. ”Puriul” a afirmat că atacanții săi au dat cu piciorul ocaziilor clare de gol pe care le-au avut.
Normal că sunt dezamăgit, ne-am creat ocazii, am avut superioritate, ocazii cu portarul. Nu e pentru prima oară când noi avem nevoie de mai multe ocazii pentru a înscrie, aici e vorba și de calitatea jucătorilor din atac. Ultima pasă n-a fost cea mai bună, au fost și egoiști.
Un fault ușor acordat la faza golului, poate s-a gândit că nu a acordat penalty la Gheorghiță. Un meci egal cred că ar fi fost rezultatul corect. Ne-au surprins la o fază fixă, noi am dormit și asta a fost.
La faza fixă știam că fac combinații pe zonele laterale, dar noi ne-am aglomerat pe zonă centrală, n-aveam voie să facem asta”, a afirmat Mircea Rednic la flash-interviu
Întrebat și despre fluctuațiile de formă ale echipelor din SuperLigă, Mircea Rednic a fost cât se poate de sincer.
”Asta e valoarea campionatului nostru, nu poți să zici că o echipă domină, iese din tipar. Echipele cu buget mare nu pot face diferența pentru moment și e un lucru bun pentru noi”, a mai spus Mircea Rednic.
VIDEO cu rezumatul meciului Poli Iași - UTA Arad 1-0
Etichete: mircea rednic , poli iasi , superliga , uta arad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții