Video Așa s-a decis derby-ul FCSB - Rapid: penalty acordat și în prelungirile reprizei secunde! Florin Tănase și Ianis Stoica, decisivi
articol scris de Digi Sport15.12.2021, 22:44
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
FCSB a învins-o pe Rapid cu 3-1, după două goluri marcate de ”roș-albaștri” în prelungiri.
În minutul 93, când giuleștenii evolua în 10 oameni, după eliminarea lui Junior Morais, Istvan Kovacs a arătat punctul cu var pentru că stoperul Cristi Săpunaru l-a blocat, cu mâna, în careu pe Ianis Stoica, iar Florin Tănase a transformat fără emoții.
VIDEO cu faultul comis de Cristi Săpunaru:
FCSB, victorie în derby-ul cu Rapid
La un minut de la golul lui Florin Tănase, când rapidiștii urcaseră în ofensivă în speranța unui gol al egalării, FCSB a făcut 3-1, prin Ianis Stoica.
A fost al doilea penalty acordat în derby-ul FCSB - Rapid. Primul, de care au beneficiat oaspeții și care a fost transformat de Cristi Săpunaru, a fost dictat în prelungirile primei reprize, după ce Risto Radunovic l-a tras de tricou pe autorul golului.
FCSB, revanșă pentru înfrângerea din tur
FCSB a reușit, astfel, să o învingă pe Rapid și să își ia o revanșă pentru înfrângerea din meciul tur, pierdut cu 0-1.
Datorită victoriei de pe Arena Națională, FCSB a ajuns la 46 de puncte acumulate în 20 de runde și s-a apropiat la cinci lungimi de liderul CFR Cluj, care are, însă, un meci mai puțin disputat, cu Farul.
Rapid, în schimb, rămâne la cota 31 de puncte și este pe locul șase în Liga 1.
Etichete: istvan kovacs , florin tanase , ianis stoica , fcsb - rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții