Așa arată echipa ideală a etapei cu numărul 16 din SuperLiga. Dorinel Munteanu, antrenorul rundei
articol scris de Digi Sport14.11.2023, 16:06
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Luni, Oțelul a trecut cu scorul de 4-2 de UTA, în ultimul meci al etapei cu numărul 16 din SuperLiga.
Așa arată echipa ideală a etapei cu numărul 16 din SuperLiga
LPF a publicat, marți, cel mai bun prim 11 după ultima rundă. Din echipa ideală fac parte doi jucători de la Oțelul, doi de la Poli Iași și câte unul de la Rapid, Sepsi, FCSB, Universitatea Craiova, Petrolul, Botoșani și Hermannstadt.
Antrenorul rundei a fost desemnat Dorinel Munteanu, care a obținut un succes categoric în fața lui Mircea Rednic.
"Iată cum arată echipa ideală a etapei a 16-a:
PORTAR
Horaţiu Moldovan (FC Rapid 1923) - Şi datorită intervenţiilor lui, Rapid a bifat al 11-lea meci la rând fără înfrângere în campionat.
FUNDAŞI
Denis Ciobotariu (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) - A consumat multă energie, dar a făcut faţă cu brio atacurilor adverse.
Valentin Screciu (Universitatea Craiova) - O evoluţie ireproşabilă. A câştigat majoritatea duelurilor în care a fost implicat.
Bart Meijers (Petrolul Ploieşti) - Stâlpul defensivei prahovenilor a continuat evoluţiile bune din acest sezon şi în faţa Universităţii Cluj.
Rareş Ispas (Politehnica Iaşi) - S-a impus ca titular în sistemul gândit de Leo Grozavu. A pasat decisiv la două dintre cele trei goluri marcate de ieşeni.
MIJLOCAŞI
Baba Alhassan (FC Hermannstadt) - A marcat golul care le-a adus sibienilor un punct din deplasarea de la Ovidiu.
Juri Cisotti (Oţelul Galaţi) - Căpitanul gălăţenilor a deschis scorul în victoria categorică reuşită de Oţelul, meci în care a oferit şi o pasă decisivă.
Eduard Florescu (FC Botoşani) - O evoluţie de nota 10 într-o partidă interzisă cardiacilor! A marcat un gol şi a oferit două pase decisive.
ATACANŢI
Alexandru Pop (Oţelul Galaţi) - A contribuit la succesul gălăţenilor cu două goluri. A ajuns la şapte reuşite în campionatul actual.
Shayon Harrison (Politehnica Iaşi) - A înscris de două ori în unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din această etapă.
Florinel Coman (FCSB) - A marcat direct din lovitură liberă. A fost al cincilea gol din acest sezon, în care mai are şi şase pase decisive.
ANTRENORUL ETAPEI
Dorinel Munteanu (Oţelul Galaţi ) - Oţelul a reuşit o victorie mare, care o apropie şi mai mult de locurile de play-off, un vis în care doar Dorinel Munteanu a crezut", a notat LPF.
Etichete: superliga , etapa 16 , echipa etapei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții