Video Așa a ajuns Florinel Coman de neoprit la FCSB! Cum se pregătește fotbalistul în timpul său liber
articol scris de Digi Sport25.07.2023, 07:40
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Florinel Coman (25 de ani) traversează un moment foarte bun, iar forma sportivă a fotbalistului de la FCSB se datorează și pregătirii sale suplimentare.
În ultimele luni, Coman a apelat la ședințe de antrenament suplimentare, diferite de cele pe care le face la FCSB, iar acest lucru se vede din plin și pe terenul de joc.
Cum se pregătește Florinel Coman în timpul său liber
Dacă la FCSB face, în mare parte, exerciții tehnico-tactice, Florinel Coman își completează antrenamentul cu ședințe de forță, în timpul liber pe care îl are. Fotbalistul roș-albaștrilor postează aproape zilnic imagini din sală, acolo unde este ajutat de antrenorul său personal pentru a fi într-o formă fizică de invidiat.
Florinel Coman se află într-una dintre cele mai bune perioade ale carierei. Fotbalistul FCSB-ului a depășit momentele de coșmar, atunci când s-a confruntat cu mai multe probleme medicale, și este unul dintre cei mai buni jucători ai clubului patronat de Gigi Becali.
- În primele două etape din noul sezon, Florinel Coman a marcat deja două goluri
Gigi Becali a anunțat noul preț al lui Florinel Coman
După două etape, cel supranumit ”Mbappe de România” a reușit să marcheze două goluri și să paseze decisiv la o altă reușită, motiv de bucurie pentru Gigi Becali (65 de ani).
În cadrul unei conferințe de presă, latifundiarul din Pipera a ținut să îl laude pe Florinel Coman, pe care l-a asemănat din nou cu Neymar.
Chiar dacă ”șeptarul” are o clauză de reziliere în valoare de doar 5 milioane de euro, Gigi Becali a spus că acesta costă 110 milioane de euro, adică jumătate din suma pe care PSG a plătit-o în schimbul lui Neymar în vara anului 2017.
„Câteodată mi-e teamă că vine cineva să-l cumpere. Pe cuvânt. Câteodată mă rog să nu-l vadă lumea pe Coman. El, acum, este exact ca Neymar. Exact ce face Neymar face și el.
Cât a costat Neymar? 220. Coman nu mai are 20 de ani, are 25, tai suma pe jumătate, costă 110. Momentan nu avem oferte, slavă Domnului că nu sunt”, a declarat Gigi Becali.
Etichete: superliga , fcsb , florinel coman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții