Arrivederci, FCSB! Andrea Compagno pleacă, Gigi Becali a găsit rapid soluția
articol scris de Digi Sport06.06.2023, 14:27
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Andrea Compagno (27 de ani) a marcat 20 de goluri în sezonul recent încheiat al SuperLigii, dar este pe "lista neagră" a lui Gigi Becali.
Gigi Becali vrea să scape de Andrea Compagno. Arnold Garita, așteptat la FCSB
Chiar dacă a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști de la FCSB în ediția 2022/2023, atacantul italian va pleca de la echipă în această vară.
Anunțul a fost făcut chiar de patronul Gigi Becali, care a dezvăluit că este gata să renunțe la serviciile italianului.
Mai mult de atât, pentru a scăpa de vârful italian, latifundiarul din Pipera a mai scăzut și din pretențiile financiare: pretinde acum 1,5 milioane de euro pentru transfer, adică exact cât i-a plătit lui Adrian Mititelu în urmă cu un an, scrie Fanatik.
Mai mult, Gigi Becali i-a transmis agentului atacantului italian că vârful nu va mai juca la FCSB.
Sursa citată scrie că Arnold Garita este văzut înlocuitorul perfect pentru Andrea Compagno. FCSB a pregătit deja actele pentru atacantul camerunez, care va sosi liber de contract după ce a retrogradat cu FC Argeș.
Andrea Compagno, vedetă pe străzile Capului Verde! Lecția de modestie predată
Andrea Compagno (27 de ani) se află în vacanță, după ce FCSB a încheiat pe locul 2 campionatul, în urma meciului cu Farul, scor 2-3, din play-off-ul SuperLigii.
Atacantul vicecampioanei României a plecat în Boa Vista, una dintre insulele Capului Verde, acolo unde s-a bucurat de fotbal alături de localnici.
Italianul a postat pe contul personal de Instagram un videoclip de pe străzile din Boa Vista, prin prisma căruia a oferit o lecție de modestie.
Câțiva copii au dorit să schimbe câteva pase cu vedeta FCSB-ului, care le-a răspuns fără să stea pe gânduri la inițiativă, așa cum poate fi văzut în videoclipul de mai jos.
Etichete: transfer , gigi becali , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții