Are un salariu de două milioane de euro pe an, dar e așteptat la FCSB din vară. Cum se poate face transferul
articol scris de Digi Sport03.03.2024, 17:28
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Gigi Becali (65 de ani) a anunțat că vrea să-l aducă pe Florin Tănase (29 de ani) la FCSB în vară.
Internaționalul român este acum sub contract cu Al-Okhdood, grupare din Arabia Saudită, aflată pe locul 13, din 18, în prima ligă. Angajamentul este valabil până la finalul sezonului, dar există opțiune de prelungire în cazul în care echipa se salvează de la retrogradare.
-
”Da. Așa vreau eu, dar nu știu dacă vrea el sau poate el, pentru că are salariu mare acolo. Eu așa vreau! Să îl aduc din vară” - Gigi Becali
Florin Tănase, plătit cu două milioane de euro în Arabia Saudită, e așteptat la FCSB
În Arabia Saudită, Florin Tănase are un salariu pe care niciun club din SuperLigă nu i l-ar putea oferi, de aproximativ două milioane de euro.
Astfel, singura posibilitate prin care mijlocașul s-ar putea întoarce la FCSB este să renunțe la o sumă mare de bani, dar și să rămână liber de contract.
Gigi Becali i-ar oferi lui Florin Tănase, cu care este în relații foarte bune, un salariu mare pentru SuperLigă, probabil de peste 30.000 de euro, cum i-a dat lui Vlad Chiricheș anul trecut, dar și bonusuri importante pentru o calificare în grupele unei competiții europene.
Contează enorm și ce va face FCSB în finalul acestui sezon. Dacă va câștiga campionatul și va apărea ”mirajul” banilor din UEFA Champions League, Gigi Becali va fi dispus să facă investiții importante în vară, dar și Florin Tănase ar fi atras de posibilitatea de a lupta pentru calificarea în grupele celei mai importante competiții europene.
Florin Tănase, două goluri la Al-Okhdood
Plecat din România după doi ani la rând în care a fost golgheterul primei ligi, Florin Tănase nu are același randament în Arabia Saudită.
Aflat, ce-i drept, la o echipă care are în Arabia Saudită un cu totul alt statut decât are FCSB în România, dar și un alt stil de joc, mult mai prudent, Florin Tănase a marcat de două ori pentru Al-Okhdood în acest sezon, în 18 meciuri jucate. Internaționalul român are și două asist-uri.
Etichete: gigi becali , florin tanase
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții