Exclusiv Anamaria Prodan, reacție virulentă în momentul în care a aflat despre posibilitatea ca Reghe să revină la FCSB
articol scris de Digi Sport02.07.2021, 15:27
Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Anamaria Prodan și Gigi Becali au fost protagoniștii unui adevărat scandal, în momentul în care agenta a fost "sărită din schemă" la transferul lui Dennis Man, de la FCSB la Parma.
Ce spune Anamaria Prodan despre posibilitatea ca Laurențiu Reghecampf să revină la FCSB
Galerie Foto
În ultima vreme, au apărut informații conform cărora Laurențiu Reghecampf s-ar fi întâlnit cu patronul roș-albaștrilor, iar cei doi ar fi discutat inclusiv despre o revenire a antrenorului la FCSB.
Anamaria Prodan a avut o reacție virulentă și a dezvăluit că nici nu se pune problema ca Laurențiu Reghecampf să mai lucreze cu Gigi Becali. Asta după ce în spațiul mass-media s-a spus că de fapt antrenorul a fost cel care a insistat pe lângă Becali să revină la FCSB. S-a mai zvonit că Reghe ar fi fost cel care i-ar fi cerut iertare lui Becali și l-ar fi rugat să-l pună antrenor, pentru că nu ar avea oferte.
Becali l-ar fi mângâiat părintește pe cap și i-ar fi promis că-l va pune antrenor la FCSB doar dacă va divorța și doar dacă Dinu Todoran nu va avea rezultate.
Întâlnirea dintre cei doi nu înseamnă automat instalarea lui Reghecampf pe banca echipei, dar practic a fost redeschisă uşa unei noi colaborări. Ar fi a treia oară. Variantă care nu ar putea fi valabilă decât dacă antrenorul s-ar despărţi de soţia sa, cu care Becali s-a certat rău de tot după ce transferul lui Dennis Man s-a făcut prin Giovanni Becali, nu prin Anamaria Prodan.
”Reghe stă pe milioane relaxat și nu se uită nici în gura lui Becali, nici în gura oamenilor care clevetesc! E prea mare și deștept ca să-i pese. Da, s-a mutat pe Lună! Și-a luat și acolo un bloc. Dacă nu mai este loc pe Terra, ne mutăm acolo. Și dacă nu are altă soluție decât FCSB, își va cumpăra echipă pe Lună și va antrena echipa lui!
Lăsând gluma la o parte, credeți că un om normal, demn, dârz bărbat într-un cuvânt, cu familie frumoasă, copii super inteligenți ar linge unde a scuipat? Nu! Niciodată! Îți spun deschis. Da, Gigi ar sta în genunchi, în ploaie să-l aibă pe Reghe! Dar, demnitatea, bărbăția, mândria și coloana vertebrală le deține doar Reghe, care toată viața lui i-a dat clasă lui Becali.
Când Reghe zice 'eu nu vreau să intru în asemenea discuții', toți ar trebui să se teamă. Căci, daca el vorbește, se face liniște! Ți-am spus ce principii are familia asta. Niciodată nu s-a abătut de la ele. Îmi vine in minte o vorbă, cu o cutie de carton. Mai bine dormim sub cerul liber decât să ne apucăm să ne schimbăm statutul din lideri absoluți în sclavi pe plantație”, a afirmat Anamaria Prodan, pentru digisport.ro.
Laurențiu Reghecampf a antrenat-o pe FCSB în două rânduri
Conform ultimelor informații, Becali ar fi gata să-l reinstaleze pe Laurenţiu dacă Dinu Todoran ratează intrarea echipei în grupele Conference League.
Laurenţiu Reghecampf este unul dintre antrenorii pe care MM Stoica l-ar susţine necondiţionat. Cei doi au reuşit performanţe remarcabile când au lucrat împreună, iar relaţia a trecut de zona terenului şi au devenit prieteni.
Laurențiu Reghecampf a antrenat în două rânduri echipa lui Gigi Becali, 2012-2014 și 2015-2017, când a obţinut două titluri, o Supercupă și o Cupă a Ligii.
Etichete: laurentiu reghecampf , gigi becali , anamaria prodan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții