Dan Șucu, înaintea plecării la Craiova / Foto: Captură Digi Sport

Ar fi lovitura anului în SuperLigă! Antrenorul pe care Dan Șucu l-ar vrea la Rapid în locul lui Cristiano Bergodi

articol scris de Digi Sport
31.03.2024, 16:03
  • SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1

Rapid a pierdut surprinzător în Bănie, 1-2 în fața celor de la Universitatea Craiova, după ce a condus cu 1-0 și a jucat în superioritate numerică aproape pe toată durata reprizei secunde.

La finalul meciului, tot mai multe voci i-au cerut demisia lui Cristiano Bergodi. Mai mult, și cei doi acționari ai Rapidului, Victor Angelescu și Dan Șucu, s-ar fi declarat dezamăgiți de modul în care tehnicianul italian a gestionat partea a doua a partidei cu Universitatea Craiova.

Dan Șucu l-ar vrea pe Dan Petrescu antrenor la Rapid

Confruntarea din următoarea etapă, cea cu CFR Cluj, ar putea fi decisivă pentru viitorul lui Bergodi la Rapid. Astfel, suporterii giuleștenilor au început deja să facă lobby pentru instalarea lui Marius Șumudică (53 de ani), liber de contract după despărțirea de Gaziantep.

Totuși, maniera exuberantă de a se manifesta a lui Șumudică nu este tocmai pe placul lui Dan Șucu. Omul de afaceri ar fi pus ochii pe alt antrenor: Dan Petrescu (56 de ani), notează jurnalistul Sorin Chiriac. Aflat într-o situație dificilă la Jeonbuk, ”Bursucul” ar putea fi demis în următoarea perioadă de sud-coreeni.

  • O eventuală schimbare de antrenor la Rapid este așteptată la finalul sezonului, mai ales dacă giuleștenii vor rata clasarea pe o poziție care să le asigure participarea în cupele europene.

Cvintuplu campion al României, Petrescu are în palmares și o Supercupă a României câștigată cu ASA Târgu Mureș, un titlu de campion al ligii secunde din Rusia și o Cupă a Chinei. A mai pregătit-o pe Rapid în perioada decembrie 2003-aprilie 2004.

FOTO Dan Șucu, alături de galerie la Universitatea Craiova - Rapid

Galerie Foto

Marius Șumudică: ”Dacă aș lua campionatul cu Rapid, am zis, a doua zi pot să mor”

Marius Șumudică a mărturisit că-și dorește în viitor să o antreneze din nou pe Rapid și să-l aibă alături de el pe Dan Șucu, care este un om potent financiar. De asemenea, ”Șumi” a susținut că visul său cel mai mare este să devină campion cu gruparea giuleșteană.

”Eu am spus, în momentul în care voi antrena Rapidul și dacă va exista șansa vreodată, că sper ca domnul Șucu să nu plece mâine…

În momentul în care va exista șansa să am un patron cu astfel de potență în spatele meu și să fim pe aceeași lungime de undă, nu știu… peste 2-3 ani, când se va ivi această oportunitate, este visul meu. Dacă aș lua campionatul (n.r. cu Rapid), am zis, a doua zi pot să mor!”, a spus Șumudică.

”Pentru mine, viața… M-am realizat, copiii stau bine, familia toată la fel. Bine, mai au nevoie de mine. Dar vorbind așa, între ghilimele, metaforic vorbind, ăsta este visul meu. Doar să mai antrenez Rapidul și să iau campionatul cu Rapid. Este singurul meu target pe care l-aș mai avea în momentul de față”, a mai declarat Șumudică. 

Marius Șumudică a mai fost antrenor principal la Rapid în perioada iunie 2010 - aprilie 2011.

Clasamentul play-off-ului

Etichete: marius sumudica , dan petrescu , antrenor rapid , cristiano bergodi


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Zaharova, sunată în direct în timpul unei conferințe și instruită ce să facă

Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost confirmat indirect de Kremlin, chiar în timpul unei conferințe de presă a purtătoarei de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Aceasta a fost sunată la telefon în timp ce răspundea întrebărilor ziariștilor ruși. Convorbirea telefonică, care a durat circa 20 de secunde, a putut fi auzită de toată lumea, deoarece Zaharova a uitat să-și închidă microfonul de la pupitru.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Gata! România nu poate întâlni Kosovo în preliminariile CM 2026

Lovitura anului: au început negocierile pentru transferul lui Cristiano Ronaldo în Europa!

S-a dezbrăcat complet și a intrat pe teren, în fața a peste 50.000 de oameni, iar internetul ”a explodat”! Sancțiunea primită

Exclusiv Discurs fără menajamente în direct, după decizia UEFA: ”Sunt adunați de prin baruri. Stătea ca un cățeluș”

Ce loc ocupă România în clasamentul FIFA, după victoria la ”masa verde” cu Kosovo! Doar o echipă peste ”Tricolori”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Helmut Duckadam nu s-a ferit să vorbească despre Darius Olaru, după înfrângerea FCSB-ului cu FC Botoșani

”Secretul?”. Cum a reușit Botoșani să o învingă pe FCSB

Adrian Mutu a numit cel mai bun jucător străin din SuperLigă: "De departe!"

"Care sunt cei mai duri fundași pe care i-ai întâlnit?". Robert Lewandowski a spus două nume

Citeşte şi

Ioan Varga a spus care este situația lui Dan Petrescu la CFR Cluj. Avertismentul lansat

Ce s-a întâmplat cu fotbalistul kosovar de la Rapid, după scandalul de la România - Kosovo

PEROZS-a lovit la cap și a uitat că iubita s-a despărțit de el. Ce s-a petrecut în viața unor tineri la 7 luni de la separare e demn de film

FILM NOWDenzel Washington, despre trecutul îmbibat în alcool: "Am făcut mult rău corpului". Obișnuia să bea două sticle de vin zilnic 

Nelu Varga l-a transferat la CFR Cluj pe noul star din Superliga, descoperit de același om care l-a ochit pe Bîrligea citeşte ştirea pe Prosport.ro

România a scăpat de cele mai tari adversare în drumul spre Mondiale! Lista completă a echipelor cu care nu putem pica la tragerea la sorți citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cu ciorapi plasă și un top minuscul, Cristina Ștefania și-a uimit fanii din mediul online: „Așa femeie mai rar!”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cu ciorapi plasă și un top minuscul, Cristina Ștefania și-a uimit fanii din mediul online: „Așa femeie mai rar!”

Digi Animal World

Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt virale: „E inconștient!”