Video Apelul făcut de Elias Charalambous înaintea meciului cu Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport06.04.2024, 14:20
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB și Universitatea Craiova se înfruntă duminică, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1, în cadrul etapei a 3-a din play-off-ul SuperLigii.
Meciul dintre FCSB și Universitatea Craiova poate fi urmărit și pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Ce a spus Elias Charalambous înaintea meciului cu Universitatea Craiova: apelul făcut
Elias Charalambous (43 de ani), antrenorul celor de la FCSB, a transmis că echipa are nevoie de suportul fanilor la meciul cu Universitatea Craiova. Acesta a făcut un apel către suporteri, pe care îi așteaptă în număr cât mai mare la stadion.
”Încă un meci foarte important pentru noi, cu o echipă car a arătat bine la ultimele partide, o echipă cu calitate, dar noi suntem gata pentru un astfel de meci.
Astfel de jocuri sunt săptămânale, e din ce în ce mai greu pentru noi. Suntem pregătiți de când a început play-off-ul, sunt meciuri dificile. Jucătorii mei sunt într-o formă bună, sunt concentrați.
Avem nevoie din nou de fanii noștri. Jucătorii care sunt apți trebuie să fie concentrați pe acest joc. Accidentările și cartonașele sunt parte din joc. Vom vedea mâine cine va juca”, a spue Elias Charalambous, la conferința de presă.
Echipa probabilă a FCSB-ului pentru meciul cu Universitatea Craiova: singura dilemă a ”roș-albaștrilor”
În echipa de start a celor de la FCSB va apărea ca titular Octavian Popescu, după cum a anunțat Gigi Becali zilele trecute, care a fost nemulțumit de prestația lui Eduard Radaslavescu (19 ani) în startul partidei cu Farul, scor 1-0, din runda precedentă a play-off-ului SuperLigii.
Cei de la FCSB au o singură dilemă înaintea partidei de duminică seara de pe Arena Națională, anume în privința fotbalistului care va evolua pe postul de fundaș dreapta.
Gigi Becali l-ar vrea ca fundaș dreapta pe Siyabonga Ngezana, în timp ce staff-ul tehnic ar vrea să mizeze pe Valentin Crețu. Rămâne de văzut ce decizie vor lua cele două părți până la ora jocului.
Cel mai probabil, în partea dreaptă a atacului ”roș-albastru” la partida cu Universitatea Craiova va apărea David Miculescu, având în vedere că titularul Alex Băluță s-a accidentat.
Echipa probabilă a FCSB-ului:
- Târnovanu - Crețu/Ngezana, Dawa, Chiricheș, Radunovic - Lixandru, Șut, Olaru - Miculescu, Oct. Popescu, Coman
FCSB și Universitatea Craiova, primele două clasate
FCSB - Universitatea Craiova este duelul primelor două clasate din SuperLigă. Gazdele de duminică au acum un avantaj de șapte puncte, astfel că o victorie a oltenilor pe Arena Națională ar relansa cu adevărat lupta pentru titlu.
- Alex Mitriță s-a accidentat înaintea meciului cu FCSB: situația fotbalistului de la Universitatea Craiova
Etichete: elias charalambous , conferinta fcsb , fcsb-universitatea craiova , elias charalambous fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții