Exclusiv Anunțul lui Victor Angelescu după ce s-a scris că Bergodi are ultimatum la Rapid
articol scris de Digi Sport13.12.2023, 11:21
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Rapid nu se simte deloc bine în ultima perioadă și au apărut deja informații că situația lui Cristiano Bergodi (59 de ani) este sub semnul întrebării.
Mai mult, că antrenorul ar fi primit ultimatum din partea conducerii giuleștenilor să câștige cele două meciuri rămase de disputat în 2023, cu Petrolul și cu Farul, iar în caz contrar va fi dat afară.
Au fost lansate și mai multe nume ca posibili succesori, anume Șumudică, Măldărășanu, Lobonț și Adrian Mutu.
Victor Angelescu anunță că antrenorul Cristiano Bergodi are încredere totală din partea conducerii, înaintea meciurilor cu Petrolul și cu Farul
Totuși, schimbarea lui Bergodi la finalul acestui an și până la finalul campionatului este puțin probabilă atâta vreme cât echipa va avea șanse să-și îndeplinească obiectivul, adică o clasare pe locurile 1-3. În acest moment, cu 11 etape înainte de finalul sezonului regulat, vișiniii sunt pe locul 4, cu 31 de puncte.
”Am văzut că au apărut mai multe articole despre schimbare de antrenor la Rapid. Vă spun că noi nu luăm în calcul așa ceva, nici dacă luăm trei puncte, un punct sau zero puncte în acest final de an.
Normal că nu ne convine situația după ultimele meciuri, am vorbit și cu jucătorii, nici ei nu sunt ok, normal, dar suntem împreună, tragem cu toții în aceeași direcție și avem încredere în ei și în antrenori.
Repet, Cristiano Bergodi are toată încrederea noastră câtă vreme suntem în obiectiv și așa cum a scos echipa în vară din pasa proastă în care ne aflam, la fel o va face și acum”, a declarat Victor Angelescu pentru digisport.ro.
Rapid este pe locul 4 în SuperLigă după 19 etape
Rapid este pe locul 4 în acest moment, cu 31 de puncte acumulate în 19 etape. Înaintea sa sunt FCSB cu 38 de puncte, CFR cu 33 de puncte și Universitatea Craiova cu 32 de puncte. Pe locul 5 este U Cluj, cu 29 de puncte, și Hermannstadt, cu 28 de puncte.
În ultimele două jocuri din 2023, Rapid va întâlni în deplasare pe Petrolul, vineri, de la 20:30, și pe Farul, tot în deplasare, miercuri, pe 20 decembrie, tot de la 20:30 și tot în deplasare.
Ambele partide vor putea fi urmărite în direct de către abonații RCS-RDS pe Digi Sport 1, aplicația Digi Sport și pe siteul digisport.o
Etichete: antrenor rapid , cristiano bergodi , victor angelescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții