Video Anunțul lui Laurențiu Reghecampf după ce s-a spus că pleacă de la Universitatea Craiova: ”Lucrurile sunt clare!”
articol scris de Digi Sport20.05.2022, 20:04
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Universitatea Craiova se va duela cu Farul Constanța în ultima etapă din play-off-ul Ligii 1, iar meciul va putea fi urmărit de la 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Anunțul lui Laurențiu Reghecampf după ce s-a spus că pleacă de la Universitatea Craiova: ”Lucrurile sunt clare!”
În ultima perioadă s-a vehiculat că Laurențiu Reghecampf va pleca la finalul acestui sezon de la Universitatea Craiova, însă tehnicianul a negat vehement acest lucru.
Înaintea meciului cu Farul Constanța, Reghecampf a fost întrebat despre viitorul său, iar antrenorul oltenilor a precizat că mai are un an de contract la echipa din Bănie și că nu are niciun motiv să plece de la Universitatea Craiova.
”La noi lucrurile sunt foarte clare. Mai am contract un an de zile. Lucrurile sunt foarte bine definite în contract atât din partea mea, cât și din cealaltă parte. Relația mea cu Mihai Rotaru este una foarte bună, cu președintele și cu toți membrii stafului. Nu există nicio discuție în momentul de față, nu au fost și nici nu vor fi. La noi e simplu.
Când unul dintre noi are un alt drum, este foarte simplu, este stipulat in contract, ne dăm mâna și rămânem prieteni. Relațiile pe care mi le-am construit aici în aproape un an de zile nu le voi uita niciodată”, a transmis Laurențiu Reghecampf înaintea meciului.
Mihai Rotaru: "Laurențiu Reghecampf trebuie să continue treaba începută aici"
Joi, Universitatea Craiova a ratat ultimul obiectiv important, câștigarea Cupei, după eșecul de pe teren propriu cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 0-1, în returul semifinalei. Sepsi s-a impus și în meciul tur, scor 2-1.
În direct la Digi Sport, finanțatorul Universității Craiova, Mihai Rotaru, a anunțat că Laurențiu Reghecampf nu va fi demis, dar sunt necesare anumite măsuri la echipă.
”N-a existat niciun obiectiv în contract (n.r. – cu Laurențiu Reghecampf), dar obiectivele sunt cele impuse în cadrul grupului. Nu neapărat reziliem contractul dacă nu ne calificăm în finala Cupei sau în cupele europene. Poate e vina noastră, a celor din partea administrativă.
Sunt povești cu Mirel Rădoi. Nu înseamnă că Mirel Rădoi nu poate să fie noul antrenor, peste un an, peste o lună, peste trei ani. Dar nu luăm în calcul în acest moment și nu e stilul nostru, să discutăm cu un alt antrenor cât timp avem antrenor", a spus Mihai Rotaru, la emisiunea Digi Sport Special.
Etichete: contract , laurentiu reghecampf , plecare , mihai rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții