Anunțul făcut de Victor Angelescu despre noul antrenor al Rapidului
articol scris de Digi Sport18.05.2024, 19:56
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rapid își va anunța noul antrenor după meciul cu FCSB, programat duminică, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1.
Victor Angelescu a anunțat că noul antrenor, care, dacă nu apare o schimbare de ultim moment, va fi Neil Lennon, va fi prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă săptămâna viitoare.
Rapid îl anunță pe Neil Lennon săptămâna viitoare
”O să facem un anunț din partea clubului la momentul potrivit, când o să avem antrenor.
O să fie pus după meciul cu FCSB noul antrenor. Semnăm contractul, vom face conferința de presă, acum nu facem nicio declarație”, a declarat Victor Angelescu, potrivit Sport pe Surse.
Neil Lennon încă nu a venit la București, iar sâmbătă a fost prezent pe stadionul lui Celtic, dar și în studioul Sky Sports de la arenă, pentru petrecerea de sărbătorire a titlului.
Contract pe doi ani pentru Neil Lennon
La Rapid, Neil Lennon ar urma să semneze un contract valabil doi ani și clubul va plăti, pentru el și staff-ul său, aproximativ 800.000 de euro pe an.
O sumă mult mai mare decât cea prezentată de Rapid în discuțiile cu Marius Șumudică, tehnician cu care Dan Șucu a avut o întâlnire.
Discuțiile au pornit de la suma anuală de 360.000 de euro, bani din care ar fi trebuit să-și plătească și secunzii.
Etichete: antrenor rapid , neil lennon , victor angelescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții