Anunțul făcut de Florin Bratu, după ce a negociat preluarea lui Dinamo
articol scris de Digi Sport30.11.2023, 20:28
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Dinamo a discutat cu mai mulți antrenori, după plecarea lui Ovidiu Burcă.
Printre ei se numără Florin Bratu, care a confirmat negocierile și a anunțat că este gata să o preia pe Dinamo. În același timp, antrenorul a transmis că știe că, deocamdată, șefii clubului nu au luat încă o decizie finală.
Florin Bratu: ”Sunt pregătit”
”Ieri am avut o discuție destul de pozitivă cu conducerea lui Dinamo. Acum aștept. Momentan nu s-a luat nicio decizie. Eu sunt pregătit. Dacă nu credeam că scot echipa din criză... Nu cred, sunt foarte sigur că voi reuși acest lucru cu multă muncă.
Dinamo acum e o echipă fără încredere. Când nu câștigi 12 meciuri, orice om din lumea își pierde încrederea. Am trecut și eu și ca fotbalist, și ca antrenor. Nu promit marea cu sarea. E un lot care ar putea să depășească granițele locului 15. E o chestie de blocaj.
Trebuie să câștigam puncte. Să fim mai uniți, să jucăm unul pentru celălalt. Există resurse. Ne vom îmbunătăți lotul. Zilele acestea se va lua o decizie. Important e că Dinamo are nevoie de puncte. Părerea mea e că trebuie minimum șase puncte în aceste patru meciuri de campionat care au mai rămas”, a spus Florin Bratu, citat de Playsport.
Sorin Colceag conduce antrenamentele lui Dinamo
În acest moment, niciunul dintre antrenorii cu care s-a discutat nu a fost anunțat despre vreo schimbare a situației. Mai mult, oficialii din ”Ștefan cel Mare” au decis să nu se grăbească și să meargă pe mâna lui Sorin Colceag, care va conduce deja al treilea antrenament al lui Dinamo, după plecarea lui Burcă.
În proporție mare, Colceag, fostul secund al lui Ovidiu Burcă, alături de Iulian Mihăescu, va sta pe banca echipei la următorul meci, cel cu Sepsi, programat luni, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: florin bratu , antrenor dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții