Anunțul făcut de conducerea lui CSM Poli Iași în privința lui Flavius Stoican, după ce fanii i-au cerut demisia
11.03.2019, 13:46Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Antrenorul lui CSM Poli Iaşi, Flavius Stoican, căruia suporterii i-au solicitat demisia după meciul pierdut cu FC Voluntari (0-2), a fost reconfirmat în funcţie, el primind un vot de încredere din partea Consiliului Director al clubului.
"Întrunit astăzi, Consiliul Director al ACSM Politehnica Iaşi a decis să acorde un vot de încredere antrenorului principal Flavius Stoican şi staff-ului tehnic. De asemenea, după meciul din etapa viitoare din deplasare cu Dunărea Călăraşi, antrenorul Flavius Stoican va prezenta un raport amănunţit pe baza căruia se vor lua măsurile care se impun", se arată într-un comunicat de presă publicat, luni, pe site-ul oficial al clubului şi semnat de preşedintele Leonid Antohi.
Poli Iași, trei înfrângeri la rând, fără gol marcat
CSM Poli Iaşi ocupă locul 4 în clasamentului play-out-ului, la doar 3 puncte distanţă de poziţia a 6-a, care duce la barajul de retrogradare. Cu 3 înfrângeri la rând și fără gol marcat, ieșenii ar putea să intre în hota retrogradării.
"Orice echipă, dacă nu reușeșete să câștige un meci-două, intră în acea zonă. Să luăm lucrurile pozitive, suntem o echipă care, atunci când arată ce trebuie pe teren, poate pune probleme oricărui adversar. Eu sunt acela care trebuie să le ridice moralul, să îi incurajeze în mometele dificile", a afirmat Stoican, după meciul de aseară.
VIDEO cu rezumatul meciului Poli Iași - FC Voluntari 0-2:
Etichete: flavius stoican
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții