Exclusiv Antrenorul român s-a răzgândit! În vara anului 2022 declara: "Nu mai vreau, gata, sunt scârbit"
articol scris de Digi Sport13.01.2024, 09:40
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Vasile Miriuță (55 de ani) este liber de contract în momentul de față, iar tehnicianul se află în căutarea unui proiect serios.
Vasile Miriuță a revenit la sentimente mai bune
Ultima experiență a lui Vasile Miriuță a fost la Chindia Târgoviște, acolo unde lucrurile nu au decurs conform așteptărilor. Întrebat dacă vrea să mai revină pe bancă, tehnicianul a spus că este dispus să se așeze la masa negocierilor cu orice parte interesată, chiar dacă în vara anului 2022 declara că vrea să iasă din fenomen.
"Corect, așa este, nu pot sta departe de fotbal. Recunosc, am mai zis și atunci că mă las și asta am simțit pe moment. Am zis că mă las și n-am mai antrenat pe nimeni timp de doi ani.
Am revenit la Baia Mare, a fost situația așa cum a fost, s-au schimbat doi antrenori. La rugămintea domnilor primar și viceprimar m-am pus pe bancă, pentru că e orașul în care m-am născut. Aș sta la discuții cu oricine, aș minți dacă aș spune că nu. 100% aș sta la discuții", a spus Vasile Miriuță, pentru Digisport.ro.
- "Vă dau cuvântul meu de onoare, am avut o ofertă de la o echipă de prima ligă, dar nu mai vreau să antrenez. Mi s-a făcut scârbă. Am pus suflet și la Sibiu (n.r. - la Hermannstadt), am pus peste tot, dar nu mai vreau, gata, sunt scârbit", declara Miriuță, în vara anului 2022, la Pro Arena.
Vasile Miriuță nu a discutat cu Valeriu Iftime
După despărțirea de Chindia Târgoviște, despre Vasile Miriuță s-a scris că ar putea ajunge la FC Botoșani, ultima clasată din SuperLiga. Cu toate acesteal, tehnicianul a spus că nu au existat discuții între el și Valeriu Iftime, chiar dacă finanțatorul moldovenilor confirmase că tehnicianul e aproape să vină.
"Eu, personal, nu am discutat cu domnul Iftime. Ăsta e adevărul. Și știți cum este, chiar dacă aș fi discutat cu cineva nu aș fi spus. Nu am fost niciodată antrenorul ăla care să iasă la televizor și să spun că am fost căutat de anumite echipe.
Dacă vrea cineva să te ia, te caută și discută cu tine. Eu așa am făcut de fiecare dată. Așa când se scrie pe anumite surse... La fel a fost și când eram la Chindia, s-au scris multe lucruri", a spus Miriuță, pentru digisport.ro.
Etichete: vasile miriuta , antrenor miriuta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții