Antrenorul care nu vrea să audă de FCSB: ”Mai bine mă apuc de grădinărit”
16.07.2020, 16:32Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Valeriu Răchită, fost campion al României cu FCSB, nu vrea să audă de o întoarcere la clubul lui Becali. În prezent, fostul fundaș activează în cadrul clubului Astra, unde lucrează în departamentul de scouting.
Valeriu Răchită: ”Mai bine mă apuc de grădinărit decât să mă duc la FCSB”
„A luat jucători de la Viitorul, a luat Viitorul campionatul! A luat fotbaliști de la Astra, a luat Astra campionatul! El nu-și dădea seama de situația asta? Mai bine mă apuc de grădinărit decât să mă duc la FCSB. Îmi iau hârleț și mă apuc de treabă. Cei mai mulți dintre antrenori și-au bătut joc de meserie când au decis să colaboreze cu Gigi Becali.
Nu am niciun respect pentru antrenorii care se ploconesc în fața lui Gigi Becali. N-am vrut să mai antrenez ca să nu fiu coleg cu Vintilă. Păi cum să fie umilit în halul ăsta? El e cu Isus Hristos, păi Isus nu-și umilea apostolii, nu? Sunt rău acum, dar ăsta e adevărul…”, a spus Răchită, pentru ProSport.
Ca antrenor, Răchită le-a pregătit pe Petorlul, CS Chimia Brazi, Astra, Sportul Snagov și ACS Poli Timișoara. Acesta a fost și secundul lui Victor Pițurcă la naționala României, dar și la Al-Ittihad.
Numirea lui Toni Petrea la FCSB, ironizată
”S-a schimbat antrenorul? Nu s-a schimbat. S-au schimbat doar colaboratorii de acolo, ăsta este adevărul, ei știu foarte bine unde se duc”, a declarat Vasile Maftei, la Digi Sport Special.
Primul meci cu noua conducere tehnică pentru FCSB este programat sâmbătă, de la ora 21:00, împotriva lui CFR Cluj, în direct la Digi Sport 1. Toni Petrea și Thomas Neubert preiau formația ”roș-albastră” de pe locul cinci al clasamentului Ligii 1, la un punct în spatele celor de la FC Botoșani, care ocupă ultima poziție care asigură, din campionat, calificarea în preliminariile Europa League.
Etichete: valeriu răchită , gigi becali , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții