Antrenorul care a fost la un pas de a semna cu FCSB: "Orice e posibil în viața asta". Ce nu i-a convenit lui Gigi Becali
articol scris de Digi Sport08.02.2023, 21:06
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ilie Poenaru (46 de ani) a fost pe lista lui FCSB în mai multe rânduri în care roș-albaștrii au rămas fără antrenor.
Tehnicianul este liber de contract din noiembrie, după despărțirea de UTA Arad, iar recent a vorbit despre momentul în care negocierile cu vicecampioana României ajunseseră într-un stadiu avansat.
Ilie Poenaru s-a aflat în negocieri cu FCSB
Poenaru a dezvăluit că a discutat cu Gigi Becali (64 de ani) despre preluarea echipei în 2021, însă discuțiile nu s-au materializat, din cauza unor condiții puse de antrenor.
"Acum 2 ani am fost în discuţii serioase cu domnul Becali. Prin telefon i-am cerut nişte lucruri, nu vreau să le spun, şi cam atât.
Dânsul nu le-a acceptat. Dânsul este deschis negocierilor, dar până acolo unde vrea dânsul să ajungă.
Nu ştiu, Dumnezeu ştie (n.r. dacă o va prelua pe FCSB în viitor). Orice e posibil în viaţa asta! Probabil că sunt un antrenor pe placul lui Gigi Becali.
Poate şi pentru că la Clinceni, evoluţiile pe care le-a avut echipa, şi jucătorii pe care i-am format şi antrenat, sunt acum în lotul FCSB-ului.
Poate că de aici şi dânsul crede că eu mă pliez pe politica lor, pentru că am lucrat cu tineri", a spus Poenaru, conform AS.ro.
Actualul antrenor de la FCSB, în atenția Comisiei de Disciplină
Mihai Pintilii a ajuns la comisii pentru că este antrenor principal de facto la FCSB, deși nu are calificarea necesară. Fostul mijlocaș nu are nici măcar un carnet de antrenor, dar în schimb studiază pentru obținerea lui în această perioadă.
În acte, antrenor principal la FCSB este Leo Strizu, însă el se află în staff doar pentru a bifa regula. De altfel, Strizu nici măcar nu a fost cu echipa în cantonamentul de iarnă din Antalya.
Etichete: gigi becali , negocieri , ilie poenaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții