Exclusiv Anghel Iordănescu, surprins de numirea lui Edi la CFR Cluj: "S-a făcut dreptate, dar îi va fi foarte greu"
articol scris de Digi Sport09.12.2020, 16:02
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Edward Iordănescu (42 de ani) a fost instalat în funcția de antrenor a lui CFR Cluj, după plecarea lui Dan Petrescu, iar numirea l-a surprins pe tatăl său, Anghel Iordănescu.
Fostul selecționer al României spune că s-ar fi așteptat să îl vadă pe Edi la CFR în pauza competițională din iarnă, nu în plin sezon, înaintea unui meci decisiv pentru calificarea în 16-imile Europa League (contra lui Young Boys, joi, de la ora 19:55, ÎN DIRECT la Digi Sport 1).
Anghel Iordănescu, surprins de numirea lui Edi la CFR Cluj: "S-a făcut dreptate, dar îi va fi foarte greu"
Anghel Iordănescu a vorbit și despre marile performanțe obținute de predecesorul fiului său de la CFR Cluj, Dan Petrescu.
"Sincer, și eu m-aș fi așteptat să preia echipa din iarnă, din ianuarie-februarie. Mă gândeam că are nevoie să înceapă la drum cu începutul. El și-a dorit să meargă la greu cu echipa, pentru că CFR Cluj chiar trecea printr-un moment delicat.
Fac o paranteză, Dan Petrescu a făcut o performanță uriașă. Să câștigi trei campionate la rând cu aceeași echipă în România, unde ai FCSB, Craiova, Dinamo, Viitorul, este o performanță foarte mare. E adevărat că a făcut performanță și pe plan extern, prin calificările în grupe. Din acest punct de vedere, jos pălăria pentru ce a realizat, dar în ultima perioadă, atmosfera era încărcată. Mie îmi pare rău că a plecat de la CFR Cluj.
Cred că pentru Edi și echipă e bine că s-au întâlnit încă de cum, dar va fi foarte greu să poată schimba. Schimbările bruște sunt periculoase. El trebuie să schimbe și maniera de joc și abordarea jocului. Ai nevoie de timp, să antrenezi, iar ceea ce faci la antrenament să exprimi în joc. Este foarte greu să ai dialog direct cu jucătorii, individual, ca să spui filosofia pe care o dorești", a spus Anghel Iordănescu, în emisiunea Liga Digi Sport.
Edi Iordănescu va fi la al doilea mandat de la CFR Cluj, după cel din perioada iunie - iulie 2018, când a stat la doar trei meciuri pe bancă. Tatăl său consideră că s-a făcut dreptate prin a doua șansă oferită tehnicianului.
"Această nouă numire a lui la CFR Cluj face dreptate. E o dovadă pentru Edi că s-a greșit atunci, că au încredere în el și așteaptă de la el să aducă echipa în prim plan", a mai spus Iordănescu.
- Young Boys - CFR Cluj este programat mâine, de la ora 19:55, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Ardelenii au nevoie de victorie pentru a se califica în 16-imile Europa League
Etichete: liga 1 , cfr cluj , dan petrescu , edi iordanescu , anghel iordanescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții