Andrei Prepeliță își face mea culpa după dezastrul cu CFR Cluj: ”Ne-am făcut de râs! Îmi cer scuze!”
articol scris de Digi Sport07.05.2022, 23:22
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Partida cu CFR Cluj a fost un dezastru pentru cei de la FC Argeș, 0-6 pe teren propriu, iar Andrei Prepeliță este decis să ia niște măsuri drastice pentru a redresa echipa pentru următorul sezon.
Andrei Prepeliță își face mea culpa după dezastrul cu CFR Cluj: ”Ne-am făcut de râs! Îmi cer scuze!”
Andrei Prepeliță, antrenorul argeșenilor, s-a arătat extrem de dezamăgit la finalul partidei pentru rezultatul dezastruos înregistrat de elevii săi.
Tehnicianul nu își poate explica prestațiile slabe ale echipei și este hotărât să ia niște măsuri pentru următorul sezon, mai ales că s-a înțeles cu conducerea clubului pentru un nou contract.
Prepeliță și-a făcut mea culpa pentru rezultatul meciului cu CFR Cluj și spune că ar fi dorit ca deznodământul să fie altul, mai ales în condițiile în care era o zi cu totul specială pentru gruparea piteșteană.
”Nu pot să găsesc o explicație, să pierzi în asemenea manieră, șase goluri diferență, să iei 14 goluri în trei meciuri, să nu marchezi. Suntem schimbați la 180 de grade. Nu înțeleg atitudinea asta. Le-am spus că această calificare în play-off trebuie să ne responsabilizeze, să arătăm de ce am ajuns aici. Din acea echipă care în zece meciuri am primit două goluri, în aceste etape de play-off am primit mai multe goluri decât în 30 de etape.
Am făcut o analiză, știu despre ce e vorba. Am încercat să rulez tot lotul, să le dau o șansă tuturor. Nu vreau să vorbesc acum. După meciul de Cupă vom trage niște concluzii. Azi a fost o zi importantă pentru club. Au venit multe personalități ale fotbalului argeșean și ne-am făcut de râs. Îmi cer scuze. Eu sunt principalul responsabil.
Disciplinar, jucătorii nu au avut probleme, poate doar mental. Au intrat în vacanță mai devreme decât era cazul. Vom face o analiză a meciului, nu trebuie să mai repetăm aceleași greșeli.
După ce s-a întâmplat în ultimele trei etape, nu multă lume mai crede în șansa noastră. Bărbații și caracterele adevărate se văd când e greu. Trebuie să strângem rândurile. Am discutat în vestiar, erau dezamăgiți, unii dintre ei plângeau. Trebuie să le ridic moralul și să facem tot posibilul să reușim calificarea.
M-am înțeles cu conducerea. Nu cred că s-a schimbat nimic după rezultatul ăsta”, a declarat Andrei Prepeliță la finalul meciului.
VIDEO Rezumatul meciului FC Argeș - CFR Cluj 0-6
Etichete: cfr , fc arges , andrei prepelita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții