Andrei Prepeliță a venit cu o replică amuzantă după demitere și a recunoscut că s-a simțit ”vânat”
articol scris de Digi Sport25.10.2022, 10:17
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Andrei Prepeliță (36 de ani) a fost demis din funcția de antrenor principal de facto al lui FC Argeș.
Decizia a fost anunțată de clubul piteștean printr-un comunicat postat la scurt timp de la finalul meciului cu Petrolul, pierdut 0-2, astfel că Andrei Prepeliță a aflat la flash-interviu că a fost demis.
Andrei Prepeliță, după ce a fost dat afară de FC Argeș
În cadrul interviului, Andrei Prepeliță a recunoscut că s-a simțit ”vânat” de cei din conducerea clubului, care au mai vrut să-l înlocuiască, însă de fiecare dată s-a opus președintele Jean Vlădoiu.
”De mult timp s-a încercat să fiu demis, doar Jean s-a opus. Mă aşteptam să se comunice profesionist”, a spus Andrei Prepeliță.
În același timp, Andrei Prepeliță, antrenor care a dus-o pe FC Argeș în play-off sezonul trecut, a avut și o remarcă amuzantă: ”Am ochelarii lui Harry Potter, dar nu am primit bagheta. Nu ştiu cine a dat comunicatul”.
FC Argeș, pe locul 11 în Liga 1
Andrei Prepeliță o lasă pe FC Argeș pe locul 11 în Liga 1, cu 17 puncte acumulate în 15 etape.
Cel puțin pentru moment, echipa va fi pregătită de Constantin Schumacher, cel care a făcut parte din staff-ul lui Andrei Prepeliță.
Etichete: andrei prepelita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții