Andrei Nicolescu a dezvăluit ce sume de bani a investit la Dinamo. Milioane de euro au intrat în conturile ”Câinilor”
articol scris de Digi Sport08.10.2023, 09:56
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Andrei Nicolescu (46 de ani), administratorul special al lui Dinamo, a dezvăluit ce sume de bani a investit în clubul din Ștefan cel Mare până în prezent.
Cornel Țâlnar, fostul fotbalist și antrenor de la Dinamo, a criticat noua conducere de la Dinamo și a susținut că actualii acționari majoritari ai clubului nu au investit suficienți bani în acest proiect. De asemenea, fostul internațional român a fost nemulțumit și pentru că Nicolae Badea nu a fost inclus în noul proiect de la Dinamo.
Andrei Nicolescu nu a uitat că Țâlnar a intervenit în venirea lui Pablo Cortacero la Dinamo
Nicolescu a ținut să sublinieze că Țâlnar a fost unul dintre cei care s-a implicat în venirea lui Pablo Cortacero în Ștefan cel Mare. Ulterior, situația financiară a clubului s-a înrăutățit tot mai mult. În cele din urmă, Dinamo a retrogradat în eșalonul secund.
”Nu pot să comentez, domnul Țălnar a demonstrat, a fost și el conducător, dacă faptele vorbesc pentru dânsul, e suficient. Mă refer la tot ce a făcut dânsul în perioada aia și e suficient, chiar nu are rost să intru în polemica asta. Important e că suntem singurii care ne-am asumat să salvăm Dinamo în februarie.”, a declarat Andrei Nicolescu.
”Red & White 2022 Management” a investit patru milioane de euro în Dinamo
Administratorul special al lui Dinamo a susținut că alături de Eugen Voicu (64 de ani), unul dintre acționarii din Ștefan cel Mare, a transferat în conturile clubului patru milioane de euro. Nicolescu a mai adăugat că doar timpul va demonstra faptele lor la Dinamo.
”Lăsăm timpul să judece, o să vedem în timp, lucrurile nu se pot construi peste noapte. Toată teoria asta că nu sunt bani este falsă. Tocmai făceam un calcul și din martie până astăzi am adus în club 4 milioane de euro, mi se pare că ritmul este suficient pentru a crea un club puternic.”, a spus Andrei Nicolescu pentru ProSport.
Etichete: dinamo , cornel talnar , investitii dinamo , andrei nicolescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții