Andrei Nicolescu a anunțat un nou transfer la Dinamo
articol scris de Digi Sport12.02.2024, 20:21
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dinamo București s-a deplasat la Constanța pentru a-și disputa duelul cu Farul, din etapa a 25-a din SuperLiga.
Cu puțin timp înainte de fluierul de start al acestei partide, Andrei Nicolescu, administratorul special al formației din Ștefan cel Mare, a confirmat că, în perioada imediat următoare, va ajunge un nou jucător în lotul pregătit de tehnicianul Zeljko Kopic (46 de ani).
Andrei Nicolescu: ”Mai așteptăm un fundaș”
Intervievat de reporteri înainte de partida lui Dinamo cu Farul de pe stadionul Ovidiu, Andrei Nicolescu a susținut că la formația ”alb-roșie” va ajunge în scurt timp un fundaș.
”(n.r. mai faceți transferuri?) Mai așteptăm un fundaș”, a spus Andrei Nicolescu la puțin timp după ce a sosit la stadion, potrivit iamSport.
Cel mai probabil, jucătorul de profil defensiv pe care-l va aduce Dinamo va juca pe poziția de fundaș central și-l la înlocui pe Lucas Alves (31 de ani), stoperul care a părăsit formația din Ștefan cel Mare după 6 luni și a semnat cu Nam Dinh (formație din Vietnam).
În această iarnă, Dinamo i-a transferat până acum pe Petru Neagu (24 de ani, atacant lateral), Asrit Selmani (26 de ani, atacant), Dorian Răilean (30 de ani, portar), Domagoj Pavicic (29 de ani, mijlocaș), Eddy Gnahore (30 de ani, mijlocaș), Darko Velkovski (27 de ani, fundaș central) și Georgi Milanov (31 de ani, mijlocaș).
În prezent, Dinamo îi are în lot ca fundași centrali pe Darko Velkovski (27 de ani), Quentin Bena (25 de ani), Ricardo Grigore (24 de ani), Josue Homawoo (26 de ani) și Răzvan Patriche (37 de ani).
Însă, se pare că Zeljko Kopic nu este mulțumit de ce are la dispoziție și își dorește un nou jucător în compartimentul defensiv.
Etichete: dinamo bucuresti , transfer dinamo , andrei nicolescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții