Andrei Ivan este de dorit de FCSB. Răspunsul dat de tânărul atacant
03.06.2019, 20:58SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Andrei Ivan este în vederile clubului FCSB. Gigi Becali este dispus să dea chiar și două milioane de euro pentru a-și asigura serviciile atacantul de 22 de ani. Andrei Ivan a revenit în țară pentru a fi prezent la convocarea lotului de tineret pentru Campionatul European care începe la jumătatea lunii acesteia.
Andrei Ivan a răspuns diplomatic când a fost întrebat de oferta de la FCSB. "Sunt bucuros că cei de la FCSB sunt interesaţi de mine, dar momentan am contract cu Krasnodar şi nu pot să comentez nimic", a declarat jucătorul pe aeroportul de la Otopeni.
Andrei Ivan a fost împrumutat la Rapid Viena
Andrei Ivan a jucat în sezonul trecut la Rapid Viena, unde a fost împrumutat de rușii de la FK Krasnodar. Jucătorul are contract cu echipă din Rusia încă trei ani. Conform transfermarkt.com, valoarea lui Andrei Ivan se ridică în prezent la un milion de euro.
Andrei Ivan ezită se se întoarcă în Liga 1. "Îmi dă de gândit asta şi momentan nu ştiu. O să mă gândesc pe parcurs şi să văd unde o să joc în viitor şi sper să fie un pas mare pentru mine. Sper să joc cât mai bine la Euro şi să plec la o echipă bună", a precizat fotbalistul.
Andrei Ivan: "Sunt şanse minime să ajung la FCSB"
Andrei Ivan este totuși sceptic că va ajunge la FCSB. "La Craiova am uşile deschise mereu şi acolo sunt primit foarte bine de suporteri, de preşedinte şi de patroni. Sper, cândva, să fac pasul ăsta înapoi la Craiova. Sunt şanse minime să ajung la FCSB", a spus Ivan.
Andrei Ivan a spus că mai are și alte oferte. "Momentan, mă gândesc doar la Euro, sper să fac o figură frumoasă şi sper să plec în Europa. Am foarte multe oferte şi din străinătate. Sper să ajung în Italia sau în Spania", a încheiat tânărul fotbalist.
Andrei Ivan este dorit și de Universitatea Craiova
Sorin Cîrțu , președintele Universității Craiova, nu și-a ascuns interesul pentru Andrei Ivan. "Da, Andrei Ivan este în vederile noastre. Trebuie să vorbim cu cei de la Krasnodar. Probabil, va fi luat sub formă de împrumut, dar există și varianta de a-l cumpăra. Vom vedea ce discuții vor fi, care va fi suma. Cert este că Ivan este un jucător pe care-l cunoaștem foarte bine.
Așa că niște bani băgați acolo n-ar reprezenta o pierdere. Mai ales că este încă tânăr, mai poate crește în valoare, are timp destul și investiția poate fi acoperită în viitor", a spus legenda fotbalului oltean la Digi Sport, la mijlocul lunii mai.
Etichete: andrei ivan , andrei ivan rapid viena , andrei ivan fcsb , andrei ivan fk krasnodar , andrei ivanj euro u21
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții